Se apropie Rusaliile și dacă nu v-ați făcut încă planuri de vacanță, mergeți în Cezieni (Olt) și n-o să vă pară rău. Acolo, jocul Călușului este viu iar călușarii sunt păzitorii comunității. Vătaful Dodu Ţenea i-a ales pe cei mai buni, mai drepți, mai puternici și mai virtuoși. Apoi au trecut pe la nouă izvoare și nouă hotare, pentru a se întâlni cu toții într-un loc de taină, în ziua de Ispas. Atunci, s-au așezat în cerc și au jurat cu mâna pe steag. Flăcăii au dat un bănuț Vătafului, pecetluind părăsirea lumii profane și intrarea în confreria sacră. El i-a împodobit cu panglici și curele cu clopoței, apoi i-a stropit cu apă neîncepută, avertizându-i că este singurul care le mai poate desface legământul. La comanda lui, și-au ridicat bâtele în aer, le-au ciocnit de trei ori și au pornit spre casele lor, fiecare pe altă cărare, fără să se uite înapoi. Din acel moment și până după sărbătoarea Rusaliilor, flăcăii din Cezieni fac parte din ceata tămăduitoare și apărătoare de rele a Călușarilor. Întâlnire cu ei este o descătușare a energiilor, a puterii, a vitalității, o conectare cu un fenomen cosmic, de o extraordinară încărcătură ludică, muzicală și magică. Ar trebui să le mulțumim în fiecare zi că există și, cel puțin o dată pe an, să mergem să-i vedem. Regulamentul riguros al jocului, puterea de vindecare a flăcăilor înzestrați cu energii psiho-fizice oculte în perioada activă a cetei, caracterul exorcist al dansului, precum şi întreaga dimensiune mitologică a ritualului, demonstrează originea străveche a Călușului. Faptul că în Cezieni acest dans-ritual continuă să se desfășoare firesc în hotarul satului este un adevărat miracol.
În anul 1935 Constantin Brăiloiu a transferat Călușul pe scenă, la Royal Albert Hall. Călușarii au refuzat să joace fără usturoi la steag. O revistă a vremii consemna: „Douglas Kennedy a trebuit să cutreiere Londra după usturoi proaspăt. Vătaful Ilie Martin din Maldăru și Călușarii credeau că usturoiul proaspăt pus la steagul ritual le dă puteri supranaturale venite de la iele.” Din păcate, scoaterea Călușului din hotarul satului l-a transformat, în timp, dintr-un dans de apărare și vindecare, într-un dans de divertisment. Și ar fi putut să se piardă definitiv dimensiunea magică a acestui dans-ritual dacă nu ar fi existat comunități conservatoare precum cea din Cezieni și, cu siguranță, ca altele despre care eu încă nu am aflat. Călușarii sunt păzitorii satului. În 1935, odată cu plecarea lor, satul Pădureți din Argeș a rămas fără pază. Asupra satului se puteau abate toate relele din lume. Există dansul Călușului și în sud-vestul Angliei, la Dorset și Oxford, tradiție adusă din Tracia de legiunile romane. Englezii îi spun Morris dancing, dar ei niciodată n-au plecat prin lume să joace...
Când am ajuns pe străzile Londrei, am asistat la un adevărat spectacol dat de garda de la Palatul Buckingham. Palatul se înconjura cu calești trase de cai înstruțați, într-un alai cu străluminare regală. În semnale de alămuri, soldații, în pași de defilare, radiau forță. Am asistat la un ritual. Oare ce s-ar întâmpla dacă într-o bună zi garda, cu tot alaiul acesta, s-ar duce, ar lăsa Palatul nepăzit? Pentru comunitățile noastre țărănești Călușarii sunt ca o gardă imperială.
Satele au secrete, lucruri tainice, iar acestea nu trebuie văzute și știute de toată lumea. În Cezieni dansul Călușului este în rânduială. Iar duminică va atinge apogeul. „Dezlegarea Căluşului” are loc în a doua marţi de după Rusalii, când se celebrează moartea şi îngroparea lui, un adevărat ritual funerar, executat în taină după apusul soarelui, lângă o apă curgătoare. Până atunci, Călușarii ne apără de rele și ne păzesc de iele, aducându-ne aminte că satul românesc este loc de putere și de regăsire.
