Sînt aici la întîlnirea dintre da şi nu, la hotarul dintre ba şi da, la graniţa dintre voi şi eu, martor ocular, sînt aici de cincisprezece ani, mereu în tranşeea dintre voi şi restul lumii, pe puntea dintre ieri şi azi, gata să consemnez, gata să mă revolt pentru voi, revolta unei supravieţuiri pe termen lung, între voi şi ziar, pe drumul ăsta ca pe zidul morţii cu voi în tribune, cu voi, singura moştenire care nu poate fi lăsată nimănui, cu voi, singura moştenire care nu poate fi trecută în vreun testament, ce-aş putea să vă las decît ce v-am dat şi am fost pînă acum, sînt grefierul vostru de serviciu, consemnez fapte mici în cartea de istorie a orînduirii, sînt avocatul din oficiu, gata oricînd, la orice oră din viaţă şi din noapte să vă pledez cauza prin tribunalele nimănui, sînt aici de cincisprezece ani, gata să mă bat pentru toate cauzele noastre pierdute, sînt aici să vă reprezint în toate instanţele, în toate circumstanţele, sînt gata s-o iau de la capăt de dragul vostru, să ne mai jucăm o dată de-a ziarul şi de-a eu, să ne drogăm încă o dată unii cu alţii, să inspirăm litere şi să expirăm cuvinte, să ne facem o cafea tare din cerneala de tipar, să ne citim viitorul în zaţul rămas pe calandru, să vedem ce ne-ar putea rezerva ultima oră, unde ne-ar putea prinde închiderea ediţiei, sînt aici de cincisprezece ani, ascuns printre greşelile de tipar, gata să fiu fălţuit cu oricare dintre paginile noastre, cu oricare dintre aripile voastre, sînt subiect, dar şi predicat, sînt vocală, dar şi consoană, pus în fiecare dimineaţă pe tarabă, scos la vînzare ca o ştire de ultimă oră, sînt aici de cincisprezece ani supravieţuind tuturor ediţiilor şi contradicţiilor, tuturor dicţiilor vremii şi predicţiilor, înhăitat cu lumina tiparului şi hăituit de încredinţarea lui, gata să fiu dat publicităţii în fiecare secundă, gram cu gram, filiform şi filigram, răsfoiţi-mă pagină cu pagină, sînt aici de cincisprezece ani, bun de tipar...