Nimic mai „simplu” să scrii despre fotbal! La sportul ăsta ne pricepem cu toţii. De la mine pân’ la tine, de la el până la Nicolae Văcăroiu. Şi ne pricepem cu toţii mai ales atunci când jucătorii noştri, echipele noastre joacă prost şi pierd meciuri după meciuri. Dar acum când toate participantele noastre în cupele europene s-au calificat, e mult mai greu de scris. Sau ne apucăm şi le lăudăm până când numai putem sau stăm aşa, niţel mai rezervaţi. Stăm mai rezervaţi şi comentăm despre turul doi, mai ales că acum ştim şi cu cine vor juca echipele noastre. Hai să ne ocupăm de Liga Campionilor, unde Steaua „ a prins” o grupă aparent uşoară. Însă, când te gândeşti că Atletico Madrid a câştigat campionatul Spaniei, deja pui „una” de o parte, mai rămân două. Intru apoi în pielea microbistului de rând şi spun cu seninătate că vom fi mai buni decât polonezii, că-i vom bate. Aşa o fi, dar dacă noi o să facem treaba asta, cu siguranţă o s-o facă şi nemţii de la Borussia Dortmund. Deci, cele două confruntări dintre noi şi nemţi vor fi decisive, revanşa pentru ceea ce s-a întâmplat în ediţia trecută e binevenită. Spun asta după ce am văzut o Borussie care, iertaţi-mă, n-a arătat nimic în plus faţă de Bruges-ul de anul ăsta. Şi cum pe „Ghencea” Steaua nu poate fi bătută decât de Scânteie şi Căpuşă, tare mi-e teamă că cei de la Atletico o să se întoarcă şi ei la Madrid cu zero puncte în sac. Acum, după ce am calificat echipa Stelei în fazele superioare ale competiţiei, nu-mi rămăne decât să vă spun bună dimineaţa!
MARIUS TUCĂ