Cuvinte ascunse

Avem pe suflet fel şi fel de cicatrice. Când şi când, unele dintre ele se deschid pentru a se închide apoi la fel de dureros. Acum 20 de ani, Universitatea Craiova, “campioana unei mari iubiri”, ajungea în semifinalele Cupei UEFA. Duminică, în cetatea Băniei, s-a jucat o partidă demonstrativă între marea echipă de atunci a Ştiinţei şi o selecţionată a Rapidului.
Am vrut să scriu despre acea semifinală şi despre “Craiova” de atunci şi nu pot. Sunt lucruri, evenimente, oameni, fapte despre care nu putem scrie. Cuvintele sunt undeva ascunse în noi şi nu putem, din fericire, să le scoatem niciodată la suprafaţă. Mor o dată cu noi fără să aibă puterea să devină publice vreodată. Şi nu cred că nu putem face asta de teama reînvierii vreunei suferinţe, ci pur şi simplu pentru că acele cuvinte nu mai sunt ale noastre, nu ne mai aparţin. Au fost înstrăinate de timp şi folosindu-le ne-am simţit trădaţi şi noi, şi ele.
N-o să pot scrie niciodată desprea acea semifinală. Aşa cum n-o să pot scrie nici despre alte semifinale şi finale pierdute, dar şi câştigate din sufletul meu. Cu condiţia ca ele să nu fi fost publicate deja...