Cuvântul şi acţiunea

Trăiesc uneori cu impresia că România este făcută numai din declaraţii. Declaraţii răsunătoare, declaraţii fulminante, declaraţii injurioase, fel şi fel de declaraţii care te îndeamnă să crezi că nu mai există străzi, oameni, apă, viaţă şi moarte. Că totul se învârte în jurul unei declaraţii a nu ştiu cărui personaj politic că ţara stă o clipă pe loc, îşi ţine respiraţia, nu mai face nimic şi ascultă cuminte, cu mâinile la spate, o astfel de declaraţie.
După ce ani în şir ne-am crezut buricul Europei şi chiar al lumii, astăzi suntem îndemnaţi să credem că într-o declaraţie, dacă nu stă soarta României, cu siguranţă stă soarta noastră ca popor. Şi, din fericire, lururile nu stau deloc aşa. Dar de loc. Viaţa merge mai departe în ciuda tuturor declaraţiilor fără de care credem uneori că n-am putea trăi, viaţa e trăită până la os de milioane de oameni, trăită de unii dureros, de alţii cu bucurie sau cu indiferenţă.
România profundă se află într-o continuă transformare, depşăind de multe ori înţelegerea noastră fără să-i pese vreo clipă de nu ştiu care declaraţie. Cred că trebuie să încetăm să mai credem că viaţa noastră depinde inevitabil de numeroasele declaraţii care ţin uneori prima pagină a ziarelor săptămăni întregi.
Vă spune asta un slujitor al cuvântului care începe să creadă din ce în ce mai mult în acţiune şi din ce în ce mai puţin în vorbe goale.