El a fost păcălit, ea a fost păcălită, ei au fost păcăliţi, noi am fost păcăliţi. În condiţiile date nu cred că mai este nevoie de o păcăleală de 1 aprilie. Din ’89 încoace, în fiecare zi ni se trage o păcăleală. Şase ani şi ceva de „păcăleală” au fost suficienţi ca să devenim cel mai păcălit popor dintre popoarele lumii. Aş fi vrut ca azi, 1 aprilie, să depun cuponul. Una e să te păcălească unul-altul şi alta e să te păcăleşti singur. Eu am avut cel mai frumos cupon din lume. Era, aşa – cum să vă spun eu ca să mă înţelegeţi mai bine? – era un cupon serios, conştient de valoarea sa, un cupon plin de bun simţ. Şi ceea ce mi-a plăcut cel mai mul la el e că atâta vreme cât l-am ţinut în casă n-a făcut nici o prostie, n-a cerut nimic de mâncare, de băut, a stat la locul lui, adică a fost un cupon cuminte din cale afară. Să nu ceri tu o bucăţică de pâine, un pic de căldură, să nu te superi tu că îţi taie curentul, ăsta da, un adevărat tovarăş de viaţă. Sigur, el nici n-a adus nimic în casă în timpul ăsta, dar poţi să ştii până la urmă! Indiferent de asta, el are să rămănă în memoria noastră ca un cupon bun care n-a deranjat pe nimeni şi n-a cerut nimic. Veşnică pomenire, ţie cupon nominativ de privatizare! Bună dimineaţa!
MARIUS TUCĂ
