Culoar unic şi irepetabil...

N-avem treabă unii cu alţii, ne ignorăm chiar dacă mergem în aceeaşi direcţie, nu ne pasă unora de alţii, privim înainte, nu privim înapoi, ne uităm prin cel din stînga, ne uităm prin cel din dreapta, ne uităm unii pe alţii, n-avem timp nici măcar să ne duşmănim, înaintăm şi parcă ne urîm unii pe ceilalţi fără să ştim de ce, nu mai avem loc unii de alţii, stăm la pîndă şi aşteptăm greşelile, gata să ne luăm la harţă, gata să ne flegmăm reciproc într-un moment de inspiraţie, sîntem încrîncenaţi, viaţa n-a fost prea atentă cu toţi, curgem cu toţii într-un şuvoi al dezbinării, dulcea solidaritate o găseşti doar prin borcanele cu dulceaţă de trandafiri, nici blondele din jeepuri nu ne mai spun mare lucru, nici măcar ele nu ne mai fac cu ochiul, curgem cu toţii în aceeaşi direcţie, gata să ne luăm la bătaie, singura destinaţie care ne mai dă fiori, nici nu mai spun cît de tare ne enervează poliţiştii, prea mici pentru războiul nostru cu participanţii la trafic, prea mici pentru războiul nostru cu lumea, ne agasează şi caişii înfloriţi, altceva n-au de făcut pomii ăştia decît să înflorească, să înflorească şi iar să înflorească, magnoliile – altă enervare de primăvară, dar cînd o să înţeleagă o dată pentru totdeauna că materia noastră primă e cenuşiul, că ne înţelegem de minune cu cicatricele, ne place să operăm pe cicatrice, ne dăm în vînt după treaba făcută de mîntuială, sîntem fruntaşi pe ramură la categoria "daţi şpagă", ne enervează curcubeele, culoarele unice, spaţiile verzi, bordeiele, pădurile, grădinile zoologice, ma-cacul, primarii, elefantul, maimuţa urlătoare, bordurile, viaţa sănătoasă, apa plată, apa sfinţită, anafura, crucile, mîntuirea şi rolele, în general ne enervează cam tot ceea ce n-ar trebui să ne enerveze, ba chiar ne enervează şi ceea ce ne enervează, nu ne place să dăm prim-ajutor, nu ne place să cedăm locurile femeilor însărcinate, bătrînilor cînd călătorim cu autobuzul, troleul, metroul sau tramvaiul, nu "ne place" bicicletele, trotinetele şi hidrobicicletele, nu ne place nimic, mai nimic, pentru că ne place turma unde ne place să ne pierdem urma, să nu ne vadă nimeni, să facem tot ceea ce vrem la adăpostul ei, să ne împingem, să ne împungem, să ne înghiontim, să behăim, să ne luăm gîtul unul altuia, că şi aşa nu se ştie cine, ce a făcut, cine cui i-a tras-o, cine pe cine a făcut, cine pe cine a rezolvat şi cu toate astea ar trebui să desfiinţăm trecerile de pietoni, părinţii, semafoarele, bunicii, să ne facem şi noi de cap de-a lungul şi de-a latul neputinţei şi resemnării noastre, acum, repede, pînă cînd încă n-au înflorit teii şi pînă să vină ploile de vară, pînă să curgă ceaiul pe străzi, că s-ar putea să luăm şi noi o ceaşcă şi să ne mai calmăm şi cine o să mai fie nervos, dus cu capul, cine o să mai fie în stare să-şi facă singur dreptate în oraşul în care fiecare are dreptate, toată lumea are dreptate, că te şi întrebi atunci de unde atît de multe nedreptăţi, de unde atît de multă nedreptate, ştiu, e din ce în ce mai greu să mă urmăriţi, e din ce în ce mai greu să ne urmărim, să ne pîndim, să ne hărţuim, să ne intimidăm de atîta indiferenţă, crasă şi mai cum, să începem să luptăm în urma unei mici lovituri de salon interioare cu administraţia, cu organele, cu autorităţile, iar în urma unui atac de panică să trecem direct la jefuirea participanţilor la trafic, să le furăm cipsurile şi rujurile, papiţoii care dau din cap, tic-tac-urile şi ochelarii de pe bord, agrafele de birou şi clamele de păr, să facem o dată pentru totdeauna curăţenie în trafic, să transformăm totul doar pentru noi într-un culoar incredibil, într-un culoar fără Bush, fără Putin, fără Carla Bruni, un culoar fără lalele, fără papiţoi, un culoar doar pentru noi, un culoar fără girofare şi ierburi amare, un culoar irefutabil, impenetrabil, intangibil şi neinteligibil, un culoar unic şi irepetabil...