Eu, astăzi şi mâine, stau şi mă gândesc. Îmi iau capul în mâini, îmi pun toamna pe genunchi şi încep să caut prin frunzele arse de soare. Soarele – singurul candidat la Preşedinţia Pământului care a fost votat o dată pentru totdeauna. Iau o frunză şi zic „iese”, iau o altă frunză şi zic „nu iese”, şi tot aşa până când termin toate pdurile ce au curaj. Curajul copacilor să intre goi în iarnă. Poate vă voi şoca spunându-vă cu cine aş vrea să votez. Aş vrea să votez cu un copac doldora de păsri, aş vrea să votez cu un stol de tufănele pregătite petnru o despărţire între două anotimpuri, aş vrea să votez cu un munte trădat de prăpăstii, aş vrea să votez cu o dimineaţă de toamnă netrecută-n calendar. Aş vrea să votez toţi candidaţii l poezie pe care i-am scris mai devreme. Dar dacă ei nu vor fi trecuţi pe liste, dar dacă cerul i-a votat demult, dar dacă ei au fost aleşi în Camera Versurilor, în Senatul Strofelor, la Preşedinţia Poemelor, atunci ce rost are ca eu să-i mai votezĂ Poate doar aşa, să nu zic că n-am votat, să nu zic că i-am uitat şi că, stingheri, zac prin rafturi necitiţi de nimeni… Aş mai vrea să votez cu Pământul, dar votul meu e prea mic pentru o sfuerinţă atât de mare. Aşa că nu-mi rămâne să votez decât cu vântul, poatre doar el să mai schimbe ceva în morile de sentimente ale oamenilor. Bună dimineaţa!
MARIUS TUCĂ
