Am crezut o clipă, trebuie să recunosc, că minerii vor participa la negocierile propuse ieri de Guvern la Râmnicu Vâlcea. Uitând că marţi, la Târgu Jiu, îi ceruseră primului ministru să se prezinte personal în două oare la discuţii, altfel îşi vor continua drumul spre Bucureşti. Ceea ce arată că era greu de crezut ca ieri minerii să acepte dialogul cu Comisia Guvernamentală trimisă de primul ministru la Râmnicu Vâlcea. La fel, recunosc, n-am crezut că minerii vor trece de barajul format de forţele de ordine la Costeşti. Cred însă, în continuare, că minerii în acele din urmă nu vor ajunge la Bucureşti. Chiar dacă, în ceea ce priveşte barajul de la Costeşti, acesta s-a dovedit a fi de brânză. Toată lumea vorbeşte de extroardinara organizare a minerilor, fără să amintească de comportarea lamentabilă a foţelor de ordine. De asemenea, minerii sunt acuzaţi că protestu lor a devenit unul politic, că în acest moment ei nu vor altceva decât “înlăturarea Puterii alese în mod democratic în noiembrie ‘96” Aşa o fi? Aşa o fi. Ei au plecat spre Bucureşti pentru ca să li se satisfacă revendicările. Puteam afla dacă vor schimbarea Puterii, dacă, odată satisfăcute cererile lor, îşi coninuau drumul spre Bucureşti. Odată satisfăcute, nu putem spune că au pus gând Puterii de la Bucureşti. Cred în continuare că problema nu va fi rezolvată sau, mai bine spus, revendicările minerilor nu vor fi soluţionate dacă aceştia vor veni la Bucureşti. Ce s-ar mai putea face din acest moment destul de greu? Cred că există două soluţii care stau la îndemâna autorităţilor. Prima ar fi ca primul ministru, Radu Vasile, să accepte întâlnirea cu liderii minerilor. A doua ar fi oprirea minerilor şi trimiterea acestora acasă, la Petroşani. Nu vreau să mă gândesc la o soluţie care ar rezulta dacă minerii ar ajunge la Bucureşti.
MARIUS TUCĂ
