Copiii maidanelor cu tastatură

S-a mai terminat o vacanță după care elevii se întorc la școală mai galbeni decât au plecat. Citești în ochii lor tristețea că de luni intră din nou în contact cu oamenii reali, cu colegii și profesorii,anturaj total inconfortabil în comparație cu gașca plină de viață cu care și-au petrecut zilele libere pe Net. Fotbal, urmăriri, spionaj,aventuri amoroase, ciclism, de toate au avut parte micuții noștri și-n astă vacanță, fără să-și părăsească odaia. Ca părinte parcă te și oftici că pe vremea noastră nu existau atâtea oferte de entertaiment. Adevărul e că nu poți compara maidanul limitat din spatele blocului cu infinitatea de oportunițăți care pot fi accesate printr-un simplu click, stând tolănit în fotoliu.Țin minte că noi ne întorceam din vacanță roșii în obraji de la alergătura prin soare și vânt, nu de la vizitarea accidentală( sau, de ce nu, voită) a site-urilor XXX. Când jucam x și zero,cu bățul în țărână, la bunici, nu ne ardea fața de rușine cum pățesc nepoțeii din ziua de azi cand dau enter la categorii botezate ’’mămăițe și youngboys’’,’’bunicuți cu eleve’’, swingers, gangbang și alte alea. Măcar, singuri acasă, înfipți în fața monitorului, nu se mai zgărie și scuipă, cum era odată, când viața se derula pe uliță, dincolo de protecția pereților casei. Acum se bat și se înjură cu mouse-ul și trăiesc prima iubire cu web-cam-ul. Ancestrala pipăială între semenii care se atrag a fost înlocuită de ultra-modernul touchscreen.

Nici măcar Jules Verne n-a putut să-și imagineze vremuri ca cele pe care le trăim azi în care prietenii se întâlnesc dar nu schimbă o vorbă între ei, fiecare fiind preocupat de conversațiile avute pe telefon sau tabletă.

De Paște am fost cu trenul în provincie.Nu sunt genul care ciocnește ouă pe Skype și nici nu prepar drobul pe YouTube, așa că am acționat tradițional.Nu mai folosisem CFR-ul de cand vagoanele de călători erau pline cu saci de pâine, damigene și papornițe cu gâște afumate de țigări aprinse .Am voiajat în compartiment cu o familie foarte civilizată și extrem de liniștită. Până la destinație nu am auzit musca. Părinții își mângâiau leptoapele iar odraslele, fetiță și flăcău, jocurile din telefoane.Și-au trimis între ei SMS-uri cu ’’Hristos a înviat’’ iar după ce și-au răspuns, creștinește, pe Twitter, ’’Adevărat a înviat’’, tăcuți, au servit câte un superb ou încondeiat.Au ridicat, pe rând, capetele din ecrane doar atunci cand au auzit foșnetul foilor legate în cartea pe care, bătrânește, mi-o luasem la drum.Dacă adulții mă priveau ca pe un ultim dac rămas în viață, copiii erau siderați că, după două ore de folosire continuă, tabletei mele de hartie nu i se aprinsese beculețul roșu. Singurul schimb de replici scăpate din gurile fericitei familii aflate în vacanță, l-am auzit după ce-am ieșit și am tras de ușă:Tati, ce baterie avea tableta lu’ nenea?

Dănuț, termină cu gălăgia,că ne deranjezi,a intervenit autoritar mămică-sa.