A fost un weekend fierbine pentru PNŢCD. Premierul Radu Vasile declarase unei agenţii de presă străine că nu va intra în viitoarele alegeri decât ca preşedinte al PNŢCD. Odată ajuns la Neptun, Rdau Vasile a convenit cu preşedintele partidului, Ion Diaconescu, să amâne alegerea preşedintelui PNŢCD până la congesul extraordinar care va avea loc în 2001, după organizarea alegerilor generale. După această tocmeală, aşa cum a numit-o presa, stai şi te întrebi pe unde era partidul când a avut loc întâlnirea de la Neptun. Ştiu că în aceeaşi zi avea loc o cursă de cai la Mangalia. Să fi fost acolo alde Remus Opriş, Vasile Lupu, Ulm Spineanu şi ceilalţi fruntaşi ţărănişti? Mă îndoiesc! Domniile lor sunt mai degrabă iubitori de păduri, de pământ. Caii nu intră printre priorităţile partidului. Bănuim că domnul Gavril Dejeu se afla acasă după accidentul suferit pe Şoseaua Bucureşti Piteşti. Dar unde erau ceilalţi! Puteau ei să stea aşa departe de locul unde se hotăra soarta partidului şi a lor totodată? Să fi fost pitiţi în boscheţii care prejumuescvilade la Neptun sau pur şi simplu n-au fost băgaţi în seamă? E mai probabil a doua variantă. Şi chiar aşa ce să mai caute şi ei pe-acolo, doar încurcau locul, dacă Ion Diaconescu şi Radu Vasile au hotărât în locul lor. Întâlnirea avută de cei doi la Neptun va intra în istoria partidului ca un model democratic de organizare şi desfăşurare a unui congres al PNŢCD. Poate că, la urma-urmei, e mai simplu aşa. Mâine-poimâine vom putea vedea congresul PD ţinut de Roman şi Băsescu, congresul PDSR ţinut de Iliescu şi Năstase ş.a.m.d. În fond, se pot face economii substanţiale, în plus se pot revigora din punct de vedere turistic zonele în care se vor desfăşura aceste congrese extraordinare. Tot înainte!
MARIUS TUCĂ