Primăvara, cu un bisturiu fin ca o rază de soare, a început să opereze pe sentiment deschis. Sigur, asistenţii ei cei mai buni, păsările, n-au catadicsit încă să vină cu bandajele de zbor, aşa că primăvara, de una singură, închide şi deschide destine uitând să mai coasă ce-a mai rămas din noi. Oamenii îi ies în întâmpinare cu sufletul în palmă, sunt gata să-şi doneze propriile iubiri numai ca ei să-i fie bine. Suntem gata să dăm o viaţă pe o floare de cais, suntem gata să dăm o avere pe o rândunică. Dacă ea, primăvara, mai întârzia preţ de o frunză noi nu mai rezistam şi ne aruncam în braţele primului anotimp venit. Primăvara adună rătăciţii unei ierni aproape fără oameni de zăpadă, rătăciţii în imperiul unui fulg de nea, primăvara ne ia de mână şi ne duce în faţa mugurilor să le mărturisim toate păcatele. Căci primăvara înfloresc păcatele binecuvântate de soare. Primăvara e adusă în ciocurile cromoranilor şi de-aia este posibil ca ea să n-ajungă pentru toată lumea. Suntem gata ca primăvara să pună stăpânire pe noi. Şi aşa, condamnaţi la primăvară, învăţăm iarăşi îngenuncheaţi, să sărutăm soarele. Bună dimineaţa, primăvară!
MARIUS TUCĂ
