COCOPOFMI

23 Feb 1998
COCOPOFMI
La început a fostCOCO. De la Consiliul de Coordonare al Coaliţiei. Adică, un fel de întâlnire conspirativă a liderilor coaliţiei unde se puenau la cale mişcările politice viitoare. A urmat ieşirea PD din Guvern. Ca să fie siguri că democraţii vor face în Parlament, când va fi la o adică, exact ce spun, ţărăniştii şi liberalii s-au gândit că e nevoie de o lărgire a cureleiCOCOpână la gaura COCOPO. Resepectiv un  Consiliul de Coordonare Politică, la care să participe şi Zdreanţă… care să se jure că nu fură Guvernul la vot.

 Asta a fost până aseară, când s-a întâmplat altceva. După mai multe zile şi nopţi de biciuit cu nuiaua FMI membrii Guvernului, Poul Thomsen a luat  hăţurile în mâini şi a înfiinţat un COCOPOFMI. Aseară la Palatul Victoria, au fost chemaţi la discuţii toţi liderii coaliţiei, inclusiv cei ai PD. De ce s-au întâlnit, probabil că vom afla când va fi schimbat din funcţia de prim- ministru Victor Ciorbea. Până atunci, ar trebui să ne mulţumim cu firimiturile aruncate înaintea întâlnirii, anume că liderii coaliţiei trebuie să fie informaţi despre stadiul negocierilior cu FMI.  Care negocieri ar ptuea semăna cu soluţia pronunţată deunăzi de Petre Roman – un nou guvern. Poul Thomsen s-a arătat nemulţumit de stadiul privatizării. Joi, Ion Diaconescu şi Petre Roman au avut o întâlnire între patru ochi pentru a rezolva într-un fel cumulul de funcţii ale lui Victor Ciorbea. Preşedintele PD a ieşit optimist. Aseară, la PalatulVictoria, Thomsen a dat liderilor coaliţiei un termen să se cuminţească? Sau au început negocierile pentru schimbarea primului ministru, ca într-un veritabil COCOPOFMI?

Bună dimineaţa!

MARIUS TUCĂ

Alte stiri din Editorial

Ultima oră