Există politicieni care trăiesc numai pentru presă. Politicienii care au ca singur scop să apară pe prima pagină a ziarelor, în jurnalele de ştiri sau în dezbaterile televizate. Aceştia merg până acolo încât nu fac nici o mişcare fără să se asigure că presa o va prelua.
Nu s-ar dernaja pentru nimic în lume să aibă o iniţiativă dacă de faţă n-ar fi reprezentanţii mass-media. Supravieţuirea lor ca oameni politici s-a numit presă. Fără existenţa ei probabil că n-ar fi ajuns nici în politică, darăminte candidaţi pe listele vreunui partid.
Un reprezentat al acestei specii destul de întâlnite în politica românească mărturisea unor apropiaţi: “Cât eşti în Parlament trebuie să dia din gură. N-are importanţă pe ce temă, trebuie să strigi cât mai tre.
Dacă se poate să nu lipseşti de la nici o conferinţă de presă a partidului din care faci parte ar fi ideal. Preia subiecte din presă, adu o informaţie în plus şi o să fii sprijinit cum n-ai fost vreodată. Le dai satisfacţie ziariştilor şi ei, la răndul lor, amplifică scandalul pe care tu l-ai preluat de la ei”. Gura păcătosului adevăr grăieşte! Am văzut parlamentari care la dezbaterea unei legi au tăcut mâlc, iar atunci când legile cu pricina au devenit subiect de presă erau cei mai înfocaţi contestatri sau, dimpotrivă, sprijinitori ai legii. Specia cu pricina trebuie să poarte un nume: clănţău politic!
