Cine ne mai crede fraieri

15 Dec 1995
Cine ne mai crede fraieri
„Mă numsc Petru Crişan şi sunt ministru al comerţului în România. Văzând io criza asta din ţară, m-am enervat şi am crezut de cuviinţă că e bine să mă fac acţionar la mai multe societăţi comerciale. La început m-am gândit să mă fac acţionar la o societate. După aceea mi-am zis că ar fi bine, văzându-mă priceput, să fiu acţionar la două societăţi comerciale.  Ei bine, din acel moment am prins gustul de acţionar, plus că treaba la minister era un mizilic şi n-am mai suportat ideea de a fi acţionar la trei, patru sau 15 firme. Îmi doream – aşa cum îşi doresc nişte mame „pempărşi” pentru copiii lor – să devin acţionar la 16 firme. Eu cred că mamele înţeleg foarte bine cum m-am simţit eu când aveam 15 firme. M-am simţit ud. Şi uite aşa a venit a şaisprezecea. Ţin la firmele astea ca la copii mei, nu ştiu de ce presa face atâta scandal că să mor eu dacă înţeleg. Sunt corect la minister, dau bună ziua la toţi angajaţii, mă spăl dimineaţa pe dinţi, particip regulat la şedinţele de Guvern, îmi fac freza pe o parte, ştiu cine e preşedintele României. Acum spuneţi şi dumneavoastră, dragi oameni buni, luând în considerare toate aceste aspecte. Sunt eu vinovat cu cevaĂ Să    n-am parte de 5 din cele 15 firme unde sunt acţionar, vă jur cu mâna pe fabrica de stat Duras SA că, de când cu cupoanele astea, nu mai am somn. Gândţi-vă şi dumneavoastră ce greu îmi e să aleg locul în care să-mi bag cuponul. Vă mulţumesc mult pentru atenţia acordată şi vă doresc acum în preajma sărbătorilor de iarnă, multe acţiuni, la cât mai multe firme şi băgaţi-vă cu încredere cuponul în ţărişoara asta, că merită. Să mi se frângă mie scaunul de ministru dacă vă mint!” Bună dimineaţa!

MARIUS TUCA

Alte stiri din Editorial

Ultima oră