Mă caută foarte mulţi oameni să-mi ceară ajutorul. Cei mai mulţi dintre ei vor să-i ajut pentru a li se face dreptate. Şi fac asta după ce au epuizat toate instanţele, instanţe care credeau ei că pot să-i ajute. De la autorităţile locale până la primul-ministru, de la Parlament până la Preşedinţie. Văd în ajutorul pe care aş putea să-l ofer eu, văd în ziarul pe care-l conduc şi-n emisiunea pe care o realizezela ANTENA 1 ultima soluţie pentru rezolvarea problemelor care de cele mai multe ori le macină viaţa. Ani de zile sunt purtaţi pe drumuri, minţiţi, amânaţi, refuzaţi sau nebăgaţi în seamă. Cred cu convingere că presa poate să-i ajute, că odată făcute publice problemele lor, necazurile lor, cei care ar trebui să le rezolve vor fi sensibilizaţi. Şi uneori, chiar se întâmplă ca în urma semnalelor trase în presă, cei în drept să le rezolve problemele. De cele mai multe ori, însă, demersurile noastre rămân fără niciun rezultat. Ba mai mult publicarea nedreptăţilor făcute de indivizi puşi să rezolve aceste probleme, să împartă dreptatea, îi irită şi mai tare pe aceştia. Sunt mii de cazuri încare nedreptatea s-a instalat definitiv. Oamenii, aici e drama, nu mai au unde să se ducă pentru a li se face dreptate. Mai în glumă, mai în serios nu le mai rămâne decât Tribunaul de la Haga. Unde se strâng toate aceste nemulţumiri, numai Dunmezeu ştie. Pe El ar trebui să-l întrebe cei care se ocupă în România cu împărţirea nedreptăţii când va veni şi, mai ales, când va fi scandenţa. Dacă o veni vreodată!
Ce-ar fi dacă oamenii şi-ar pierde definitiv speranţa şi n-o să mai meargă nicăieri pentru a-şi căuta dreptatea. Ce s-ar întâmpla cu cei care ar trebui s-o împartă? Şi-ar pierde obiectul muncii, n-ar mai avea ce împărţi şi probabil vor crede că li se face o mare nedreptate. Vai de ţara ajunsă în situaţia în care nici nedreptatea nu se mai poate împărţi. Putem spune că din acel moment ea nu mai există.
MARIUS TUCĂ
