Cine face pe deşteptu’?

19 Feb 1998
Cine face pe deşteptu’?
Sorin Dimitriu, preşedintele FPS, a arătat disponiblitatea instituţiei pe care o conduce pentru efectuarea unor controale. Ca să vezi! De parcă Dimitriu Sorin era zmeul-zmeilor şi nu putea nimeni să-l controlze, iar acum noi trebuie să murim de fericire că el e de acord cu controlul. Nu ştiu de ce, dar am impresia că de o vreme încoace au loc, din ce în ce mai des, întâlniri între ei şi noi, întâlniri în care noi sauntem luaţi de proşti. Dintre deştepţi face parte şi Sorin Dimitriu, care a fost luat recent în braţe de preşedintele României, de ziceai că vrea să-l ia acasă. Cred că declaraţiile recente ale preşedintelui Constantinescu, referitoare la FPS sunt mult mai interesante decât starea de scârbă pe care o are uneori domnia sa. “Încurajările” preşedintelui îl fac pe Sorin Dimitriu să aibă tupeu ’98 şi să declare că atacurile la adresa FPS sunt nesemnificative, fiind generate de personalităţi compelxate. Ce spui Franz? Pe tine nu trebuie să te intereseze atacurile mai mult sau mai puţin semnificative, ci să caşti ochii să nu începi alte contrcate cu firme fantomă, cum s-a întâmplat acum. Iar în ceea ce priveşte personalităţile complexate, cred că mănâncă o grijă pentru alţii, şi nu e cazul. Aşa că nu mai fă pe deşteptul şi pune mâna pe treabă  că FPS nu e moşia lui X sau Y.

Bună dimineaţa!

MARIUS TUCĂ

Alte stiri din Editorial

Ultima oră