După cum ştiţi, fostul primar general al Capitalei şi viitorul primar general al Capitalei nu şi-a dat demisia din această funcţie şi nici măcar n-a fost suspendat. Însă, cu siguranţă, dl Victor Ciorbea şi-a dat demisia din calitatea de om politic. Victor Ciorbea primarul, cum bine a spus-o caricaturistul „Jurnalului Naţional”, poate fi căutat la Guvern, iar Ciorbea prim-ministrul poate fi căutat la Primărie. De ce, Victore, n-ai avut curajul s-o termini cu Primăria şi ai avut, în schimb, tupeul să te foloseşti de o chichiţă legislativă, lăsând uşa deschisă la Primărie, punându-l pe Viorel Lis în jenanta postură de majordom? Acesta din urmă nu merită nici o clipă tratamentul la care l-ai supus, arâtând în nenumărate rânduri că poate să fie adevăratul primar general. Pentru câtă vreme crezi că o să te mai poţi ascunde în spatele acestei chichiţe legislative? Nouă ne trebuie un om care să conducă Guvernul României, nu o chichiţă. Eu vă mai spun încă o dată, domnule prim-ministru, domnule primar general, că e posibil oricând ca guvernul actual să cadă, iar la Primăria Capitalei să fie între timp organizate alegeri anticipate, ceea ce va însemna că dvs. veţi rămâne să conduceţi chichiţa României. Bună dimineaţa!
MARIUS TUCĂ