La Paris plouă şi bineînţeles că vă întrebaţi ce face un român când plouă la Paris. Păi, dimineaţa întârzie în aşternut şi îi lasă pe parizieni să iasă să deschidă drumurile, ca el să nu se încurce. După aceea iese şi el timid, pipăie aerul, vitrinele şi se întreabă de ce la Paris, auzi, tocmai la Paris plouă. Adică nu plouă la Londra şi plouă la Paris?! Şi culmea e că atunci când plouă la Paris plouă şi pe Champe-Elysees. Bulevardul ăsta, poate cel mai celebru din lume, e precum o fiinţă care nu doarme niciodată. Respiră în toate limbile pământului, mănâncă şi înghite prin magazinele sale toate monedele naţionale existente pe globul ăsta, ia oamenii de mână şi-i plimbă prin viaţa lui şi le arată cât de frumos şi cât de măreţ e el, cum îşi transformă trotuarele în loc de pelerinaj. Iar Arcul de Triumf îi stă la căpătâi ca un tunel al timpului de o secundă şi supraveghează ca nu cumva la un moment dat istoria să o ia razna. Acum eu nu sunt al „lu’ Parizianu”, aşa că vă rog frumos să nu mă întrebaţi „pe ce te bazezi”, că n-am timp să vă explic şi nici voi atâta vreme cât Champs-Elysees nu mi-a dat copy-right-ul. Bună dimineaţa!
MARIUS TUCĂ
