Un cetăţean al României aflat într-o sală de judecată ca parte într-un proces a aruncat cu un cocteil Molotov înspre cele trei judecătoare. Întrebat de ce a făcut asta a răspuns sec: “Am vrut să-i omor pe toţi”. De ce a vrut să-i omoare pe toţi? Iată o altă întrebare la care se pare că răspunsul vine de la taxa de timbru, vreo 6 milioane de lei! Bani pe care cetăţeanul revoltat n-a avut să-i plătească, fapt ce l-a făcut să protesteze împotriva taxei respective. Nu ştiu de ce, dar gestul extrem al cetăţeanului revoltat nu mai miră pe nimeni. S-au întâmplat atâtea grozăvii în România ultimilor ani, încât evenimentul, aruncarea către judecători într-o sală a Curţii Supreme de Justiţie, cu cocteiluri Molotov, n-a fost atât de şocant pe cât de inedit. Ne-am obişnuit atât de mult cu răul, cu cele mai îngrozitoare faţete ale sale, încât un gest criminal rareori ne mai pune pe gânduri. Cu toate că ar trebui ca manifestările cetăţeanului revoltat să ne îngrijoreze, să ne intereseze. Sigur că nedreptatea nu trebuie să aducă răzbunări gen “îmi fac dreptate singur”. Dar autorităţile statului care au solicitat după evenimentul de alaltăieri aplicarea deciziei Guvrnului privind protecţia magistraţilor, nu trebuie să se oprească aici. Cred că dacă vor continua nedreptăţile în Justiţie – judecători cumpăraţi, sentinţe greşite, tărăgănarea unor procese ani de-a rândul - “cetăţeanul revoltat” are toate şansele să devină un sindrom. Ar trebui să fie înlăturat pericolul acestor manifestări violente, dar şI Justiţia să înceapă să funcţioneze la parametri normali. Altfel ne vom trezi cu fapte care au de-a face cu anarhia, nicidecum cu democraţia. În continuare societatea românească reacţionează pompieristic la problemele care apar. Practic, noi, cu toţii, reacţionăm la eveniment după care a doua zi, atreia zi l-am uitat. Dacă pentru presă, de exemplu, pe undeva e normal acest lucru, pentru autorităţi nu e. S-a stins focul, adică a fost arestat cetăţeanul cu cocteil Molotov, şI gata, se consideră că problema e rezolvată. Când, de fapt, ea de-abia de acum încolo ar trebui să înceapă. Să înceapă a fi rezolvată vreau să spun. Nici nu vreau să mă gândesc cum ar privi străinătatea, care şi aşa este cu ochii pe noi de câte ori se întâmplă ceva grav pe aici, o secvenţă ca aceea desfăşurată în sala de judecată a Curţii Supreme de Justiţie.
