Era iarnă. Şi, într-o dimineaţă, unul dintre oamenii puterii s-a trezit cu faţa la cearşaf. Stătea cu faţa în albitura lui, îmi e greu să cred că un om aflat la putere avea un cearşaf albastru cu elefănţei roz şi cum stătea el aşa, încerca să-şi aducă aminte ce visase de ajunsese în poziţia asta. „Din cauza lui Iliescu?”, se întreba omul nostru. „Nu, în nici un caz, îşi răspunde el imediat, ăsta a pierdut alegerile”. „Să fie din cauza lui Paul Şoloc?”, continuă el să se întrebe. Dar îşi aminti că pe ăsta îl schimbaseră. Cearşaful îi sâcâia în continuare pomeţii şi chestia asta îl enerva la maximum. Sigur, într-un târziu, aproape că guvernarea lor se apropia de sfârşit, reuşi să-şi întoarcă faţa către tavan. Asta, însă, nu rezolva nimic atâta timp cât nu aflase de ce el se trezise cum se trezise. „Cineva tot trebuie să fie responsabil de somnul meu agitat, nu-mi pot permite să las ca situaţia asta să se mai întâmple. Ar fi un atentat la prorecţia poporului, care trebuie să aibă conducători odihniţi”, spunea el cu glas tare în faţa oglinzii. Şi deodată chipiul i se lumină, mai ceva ca-n trei noiembrie, anul de graţie 1996. Ştie cine e de vină pentru insomniile lui, ştie cine e de vină pentru faptul că în acea dimneaţă se trezise cu faţa la cearşaf. Într-un târziu, ar fi dat el vina chiar ce cearşaf, dar soluţia asta era prea simplă, nimeni n-ar fi scris în presă că el şi-a schimbat propriul cearşaf. Da, asta era. Dumitru Cioflină, şeful Statului Major General al Armatei! El era de vină! Trebuie schimbat imediat! Şi schimbat a fost. Odată schimbat, omul puterii doarme mult mai liniştit. Asta până într-o dimineaţă, când omul nostru, pentru că într-un fel e şi el om, o să viseze iarăşi ceva urât, şi cearşaful îl va găzdui din nou faţa devenită umană, de atâtea schimbări. Bună dimineaţa!
MARIUS TUCĂ
