Ce ne facem ţărăniştilor?

13 Iul 1998
Ce ne facem ţărăniştilor?
La prima vedere, PNŢCD pare a fi un partid format din oameni – ca să nu zic  bătrânei căci ştiu că se supără - blânzi şi liniştiţi, cărora nu le-ar trece altceva prin gând decât cum să  facă să împăciuiască, să calmeze, să stăvilească învolburările politice ale mai tinerilor şi mai puţin experimentaţilor lor colegi. Când colo, lucruruile stau  exact invers. Arţagul stă mai mult în cârca seniorilor ţărănişti, ei fiind cei care dezgroapă securea războiului, mai mereu exact când crezi că s-au mai liniştit apele.  Ba că PD nu-şi ţine angajamentele luate  la formarea coaliţiei, ba că nu vrea să voteze că s-a întins mai mult decât ţine plapuma având acum  influenţă mai mare în coaliţie, ba că democraţii lui Petre Roman se pun în unghii şi de-aia nu merge reforma. Nu erau de-ajuns tranşele săpate în faţa PD, au pus mâna pe casmale şi-au brăzdat PNŢCD în mai multe tabere. Spirite războinice, acum se luptă cu proprii soldaţi acuzaţi că ar fi trădat cauza creştin-democrată în favoarea celei social-democrate.  Vicepreşedintele PNŢCD Vasile Lupu este atât de înverşunat încât a ajuns să spună că partidul său va analiza dacă mai este sau nu cazul să rămână la guvernare. Alt vicepreşedinte ţărănist, Nicolae Ionescu-Galbeni, îl vede pe premierul Radu Vasile la guvernare ca pe un pariu, fiind chiar gata să sacrifice ideile  şi identitatea PNŢCD. Păi, ce ne facem, ţărăniştilor? Ne-aţi spus că sunteţi morali şi acum vă săpaţi unii altora gropile. Ne-aţi promis schimbarea şi acum schimbarea lui Ciorbea cu Vasile vă provoacă indigestie. Ne-aţi spus că sunteţi apărători ai intereselor naţionale şi-acum îi scoateţi din rândurile voastre pe aceia care au curaj să ţină sus stindardul românesc. Şi toate astea dintr-un orgoliu rănit? Dacă e aşa, eu sunt gata să tai pariul făcut de premierul Radu Vasile.

Bună dimineaţa!

MARIUS TUCĂ

Alte stiri din Editorial

Ultima oră