Păi, ce-ar putea să facă? Cei mai frumoşi dintre ei ar putea să-şi trimită sufletul la schi. Asta şi fac. Alţii îşi îmbracă versurile în promoroacă trimiţându-le apoi pe straşinile unor îndrăgostiţi îmbrăţişaţi la gura sobei. Poeţii, pe ger, mănâncă litere de cuvinte, îşi pun inima la hibernare, caută curcubee prin zăpezi, poeţii, pe ger, nu pescuiesc metafore la copcă. Poeţi, pe ger, se îmbracă în vocabular, îşi pun un fular din vers alb, îşi taie venele cu ţurţuri şi aşteaptă să fie salvaţi de primăvară. Poeţii, pe ger, îşi ascund strofele în cuiburile păsărilor de pradă şi se lasă vânaţi de edituri de fulgi. Poeţii, pe ger, desfac conserve de vise, plâng la pleoapa unui ochi de fereastră, pun pe foc amintiri şi sorb cuminţi, cu genunchii aduşi la gură, ceai din teiul lui Eminescu. Poeţii, pe ger, învaţă să împletească toate cuvintele calde şi îşi ceartă poeziile care n-au avut grijă de oameni, lăsându-i pe mâna cuvintelor comune. Poeţii, pe ger, hârjonesc soarele pe hârtie, scriu că e tras de cai într-o trăsură veche în care numai el, soarele, se putea urca, cerând-i să coboare la prima, unde stă un anotimp şi-l aşteaptă ca prostu’. Poeţii, pe ger, îşi trimit sufletul la schi şi ei se aşează frumos la picioarele iernii şi-l aşteaptă să vină. Poeţii, pe ger, nu există. Există doar sufletul lor plecat la schi. Bună dimineaţa!
MARIUS TUCĂ
