Ce enervează la cei care candidează

Nimic nu mă enervează mai tare decît îndemnul de a merge la vot, milogeala candidaţilor de a pune ştampila pe ei, promisiunea ieftină şi meschină, nimic nu mă enervează mai tare decît cum­pă­rarea voturilor cu zahăr şi ulei, ţuică şi mă­lai, vin şi făină, nimic nu mă ener­vea­ză mai tare ca această discrepanţă totală între promisiunile candidaţilor uninominali şi promisiunile partidelor din care fac parte, unii promit marea, ceilalţi promit sarea, nimic nu mă ener­vează mai tare ca aerele de fete mari ale politicienilor care au stat la baza edifi­că­rii bordelului politic de pe la noi, cum nimic nu mă enervează mai tare decît a­ban­donarea jeep-ului, ceasului şi Louis Vui­tton-ului la intrarea în colegiu, dar cel mai tare mă enervează cei care pro­mit în campania electorală butelii, ca şi cînd Parlamentul, Senatul şi Camera Deputaţilor s-ar ocupa cu asta, cum la fel de bine – asta-i limba ro­mână cu pa­radoxurile ei – sau la fel de rău candida­ţii, rar, ce-i drept, care pro­mit legi şi partidele care promit feţe de masă, cuie, ace, brice şi alice, mă enervează ipo­cri­zia confruntărilor televizate în care candidaţii sînt gata să se ia la bătaie, cînd, de fapt, o dată ce nu mai sînt filmaţi pleacă acasă pupîdu-se de mama focului, cum la fel de tare mă enervează candidaţii care au trecut prin atîtea gu­ver­ne, ministere fără să lase o urmă şi vin cu tupeul că ei vor schimba România, mă enervează îngrozitor de tare toţi po­liticienii care mor de dragul ţărişoarei, care lăcrămează cînd vine vorba despre Românica, dacă ar fi după mine le-aş interzice candidaţilor fo­lo­sirea cuvintelor ţară, popor, neam, ro­mân, Româ­nia în campania electo­rală, iar cel mai tare mă enervează faptul că la 30 noiem­brie trebuie să votez, cînd, de fapt, ar trebui să strig...