Ce au construit nemţii în reşedinţa de vară a lui Hitler

25 Aug 2015
Ce au construit nemţii în reşedinţa de vară a lui Hitler
Dacă vrem să vedem cum arată partea întunecată a unei dictaturi – ca exercițiu de cercetare – trebuie doar să studiem istoria Germaniei! Pe lângă cei aproape o mie de ani, cât a durat Imperiul German, 12 ani de dictatură nazistă este o perioadă relativ scurtă. Și totuși, acești putini ani vor schimba pentru totdeauna poziția Germaniei în lume până în zilele noastre. Peste 50 de milioane de morți în războaie, 6 milioane de victime în lagărele de concentrare, 18 milioane de oameni rămași fără adăpost, pe lângă alte câteva milioane care au murit de foame sau de frig. Oameni nevinovați care au suportat ororile nazismului. Cu toate astea, Germania a învățat să-și accepte istoria și, mai ales, să n-o repete! Și mai mult decât atât… să n-o ascundă.‎

Astăzi am urcat la aproape 2000 de metri deasupra nivelului mării, pe muntele Kehlstein, în Kehlsteinhaus – Cuibul vulturului –, reședința de vară a lui Adolf Hitler. Privind mută panorama peste Alpi, dar mai ales cele câteva sute de mese la care stăteau turiști din toată lumea în restaurantul amenajat aici, am gândit că morala unei dictaturi este aceea că, mai devreme sau mai târziu, ceea ce a i-a aparținut unui dictator, va reveni poporului.

The Eagle’s Nest a devenit obiectiv turistic, deși nu există nicăieri nici măcar o simplă fotografie a dictatorului. Paradoxul cifrelor enumerate mai sus este astăzi acela că milioanele de euro strânse de a lungul timpului din vizitarea acestui loc au fost donate de administrația obiectivului pentru diferite categorii sociale, pentru instrucție și pentru cauze nobile. Generozitatea și umanitatea poporului german au triumfat peste dictatura născută în interiorul lui. ‎

Kehlstein a fost mereu un loc favorit pentru iubitorii muntelui, însă după 1923, când Adolf Hitler a vizitat pentru prima dată ținuturile Berchtesgaden,‎ a fost atât de impresionat de peisajele alpine încât a decis să stea pe Obersalzberg, aflat pe un versant al muntelui.

În 1933, după ce a venit la putere, Hitler a început să construiască aici o reședință a sa privată și ulterior Cartier general al guvernului său.

Martin Bormann a fost însărcinat să cumpere terenul necesar construcției. Fermierii și țăranii care locuiau în zonă au fost forțați să vândă pământul pe nimic sau, dacă s-au împotrivit, le-a fost confiscat. 670 de hectare de pământ au fost luate pe Kehlstein și transformate în pădure sau parc natural privat. ‎

„Cuibul vulturuluiˮ vă este, probabil, cunoscut din documentarele despre Hitler, iar imaginea cu el, Eva Braun și câinele lup este mitică pentru acest loc. Aici am stat astăzi câteva ore și m-am reîntors în timp, cu ajutorul unor panouri care povesteau istoria incredibilă a construcției acestui loc. ‎

Din ultimul punct de acces cu mașina și până sus sunt 7 kilometri de șosea șerpuită prin munte și prin tuneluri excavate în piatră, pe care îi poți parcurge doar cu autobuzele speciale care pleacă din 20 în 20 de minute. O coadă imensă m-a făcut să remarc că, în mod straniu, cu cât mai neguroasă este figura unui om în istorie, cu atât mai multă curiozitate va naște posteritatea lui.

Din locul în care te lasă autobuzul urci, cu un lift cu banchete de piele verde și oglinzi, 124 de metri până-n vârful muntelui, unde o casă din piatră, cu doar câteva camere, dar o terasa imensă și un view panoramic uluitor, a fost cândva locul preferat al lui Adolf Hitler. ‎

În 1937, inspectorul general Fritz Todt a fost însărcinat să construiască o șosea până-n vârful muntelui Kehlstein. În condiții considerate astăzi imposibil de imaginat, o șosea de 6,5 kilometri lungime și patru metri lățime a fost construită pe coasta muntelui. Au fost „acoperițiˮ 800 de metri altitudine de la bază și până sus, cinci tuneluri au fost săpate în munte și o parcare în care să poată staționa și întoarce autobuzele a fost construită la o altitudine de 1700 m. De aici, există un tunel de 3 metri înălțime și 300 de metri lungime în munte care ajunge într-o hală rotundă construită din piatră naturală. În această hală se face intrarea în liftul care urcă 124 de metri înălțime și care iese deasupra muntelui. ‎Ușile liftului se deschid direct în „Cuibul vulturului῎, care a fost construit după ce a fost terminată șoseaua.

„Cuibulˮ este o casă impresionantă din granit, decorată cu cele mai bune mobile și este împărțită într-un living imens, cu nenumărate ferestre și un șemineu din marmură, o cameră de luat masa, o bucătărie, o cameră pentru gărzi, încă un dormitor și salonul Scharitzkehl, cu lambriuri de pin, despre care se spune că era salonul de ceai al Evei Braun.

Ceea ce este uimitor când ajungi aici este să afli că atât șoseaua, cât și casa, au fost construite într-un singur an, din 1937 până în 1938, din mai până în octombrie, pentru că în lunile de iarnă nu se putea lucra. ‎

Costurile acestei construcții au fost de 30 de milioane de mărci germane. Structura i-a fost dăruită lui Hilter cu ocazia aniversarii sale de 50 de ani. „Cuibul vulturuluiˮ a scăpat miraculos în timpul bombardamentelor aviatice din aprilie 1945 efectuate de americani, dar a fost confiscat de aceștia și ținut „sub supraveghereˮ până în 1952, când, în mod retroactiv, i-a fost cedat administrației landului Bavaria începând cu 20 iunie 1948.

La început, Germania s-a luptat cu dilema alegerii între a bombarda acest loc și a-l distruge pentru a evita orice conexie politică, sau a transforma „Cuibulˮ într-un obiectiv turistic. În 1952, administrația landului Bavaria a hotărât să-l cedeze Societății Alpine Germane, care l-a deschis publicului și a amenajat aici un restaurant popular în care montaniarzi din lumea întreagă vin să mănânce în fosta sufragerie a lui Hitler sau să admire panorama uluitoare. După 10 ani de la această decizie, cifrele au arătat ca a fost cea mai înțeleaptă decizie. ‎

Ceea ce a fost cândva al unui dictator, a devenit astăzi bun comun universal. Dar dacă veți ajunge aici și veți studia efortul și realizarea incredibilă a celor 3000 de oameni care au realizat șoseaua si casa, veți înțelege, privind în zare… măreția poporului german.

Cititi mai mult pe blogul Florianei Jucan





Alte stiri din Editorial

Ultima oră