Cartierul cu sfinţi

Minunea a apărut pe trunchiul unui plop aflat în curtea unei biserici din Pantelimon. Cioturile câtorva crengi, spun cei care au văzut plopul, dau imaginea Sfintei Fecioare. Mii de oameni au început să se perinde pe la lcoul cu minunea, transformând Pantelimonul dintr-un cartier cu băieţi de băieţi, ascunşi după blocuri, într-un cartier cu sfinţi apăruţi pe trunchiul plopilor din curtea unei biserici. Scriu sfinţi, pentru că după minunea primului plop  credincoşii au mai descoperit între timp pe scoarţa copacilor vreo trei Sfinte Fecioare, aproximativ patru Fii ai Domnului, plus  oareşce icoane ale Fecioarei cu Pruncul. Cu alte cuvinte, cartierul Pantelimon s-a umplut de sfinţi. Bucuria acestei minuni n-a ţinut mai mult de trei zile, pelerinajul credinţei fiind întrecut în popularitate de un altul, cel al trădării, pelerinajul investitorilor de la Fondul Naţional de Investiţii.  Nu putem avea parte de o minune fără să nu se facă rost şi de o dramă. De câte ori ne pregătim să spunem că România a devenit un cartier cu sfinţi, se amestecă în treabă pungaşii. Şi la urma-urmei noi nu putem trăi într-olume în care-şi fac de cap doar sfinţii. Trist, dar adevărat, renaşterea unui popor pe cale să adoarmă rezemându-se pe icoane stă în pungaşi. Realitatea este singurul antidot al cufundării într-o  lume a minunilor apărute pe scoarţele copacilor şi, mai ales, pe scoarţa cerebrală. De la Pantelimon, cartierul cu sfinţi, până la România, ţara cu sfinţi, nu e decât un plop cu Maica Domnului distanţă. Diferenţa dintre lumea reală şi lumea sfinţilor este dată de un pungaş. Şi, spre neşansa noastră, marii pungaşi fug din ţară lăsându-ne pe mâna sfinţilor de cartier. A fost odată ca niciodată un cartier cu sfinţi…