Scandalul ia amploare. Babiuc îi cere lui Mugur Isărescu să investigheze dacă Ministerul de Externe a împiedicat vizita ministrului olandez al Apărării. Traian Băsescu a declarat ieri că “nimeni nu vine în vizită la un dezertor”. Valeriu Stoica a spus că, prin anularea vizitei ministurlui olandez al apărării, MAE, şi-a încălcat atribuţiile. Comisia de politică externă a Senatului va investiga dacă Ministerul de Externe a împiedicat vizita ministrului olandez al apărării. PNŢCD va solicita punctul de vedere al prim-ministrului în legătură cu aprecierile cuprinse în comunicatul MApN. Victor Babiuc nu vrea să demisioneze. Dumneavoastră mai înţelegeţi ceva din nebunia asta? De dimineaţa până la miezul nopţii, partenerii din Coaliţie se taie-n declaraţii, care mai de care mai belicoase, toată lumea dă în toată lumea, Victor Babiuc, aşa în cădere cum e de trei săptămâni încoace, apucă de gât câte-un democrat încercând să moară cu el în poziţia asta. La Cotroceni, ascunşi prin păpuşoi, Zoe, Dorin Marian şi-ncă doi ţin sfat mare de taină încercând să-l înveţe pe Emil ce va să facă sau mai degrabă cum să tacă. Oricum, l-am văzut marţi pe domnul preşedinte umăr lângă umărul domnului Babiuc, amândoi zâmbet lângă zâmbet ca şi când scandalul din coaliţie n-ar fi existat, ei doi trăind parcă într-o lume în care demisiile, revocările bunului simţ, mărginirea, anotimpurile nu există. Ci există doar ei doi, Constantinescu şi Babiuc, eventual Valeriu Stoica, aşa mai pe margine să stea de şase ca să nu vină Băsescu şi să încătuşeze “dezertorul”...