M-am tuns. Că nu se ştie niciodată cu căpuşele astea. Vine o căpuşă şi te contaminează când îţi e campania electorală mai dragă. Cât despre ţânţari, ştiţi foarte bine că ăştia au supt sângele poporului 45 de ani, aşa că azi se alimentează între ei. Există dubii în privinţa căpuşelor, totuşi, mai exact cu originea lor. Căci ştim bine, în România căpuşele sunt de mai multe feluri, cele mai cunoscute fiind cele de natură animală şi cele de natură parlamentară, încerc o definiţie, rămâneţi pe aproape, se deosebeşte de cea de natură animală, de exemplu, prin faptul că are două picioare şi cont în bancă. Iar apoi, căpuşa asta de tip nou nu se prinde nici în ruptul capului, mâinilor şi picioarelor de piele. Nu. Ea se prinde de scaun, iar atunci când simte, pentru că am uitat să vă spun că acest tip de căpuşă simte bine de tot un fel de lucruri, deci, atunci când simte că-i fuge scaunul de sub, scuzaţi, fund, se agaţă numai ea ştie cum… Exact! De listele alea cu candidaţi pentru viitorul Parlament. Poziţie din care, cu sprijinul nostru dezinteresat se agaţă din nou de scaun reluându-şi ciclul de patru ani. Din păcate, specialiştii n-au găsit încă un antidot pentru căpuşa parlamentară de la noi nici la Paris, nici la Londra. Aşa că va trebui să ne descurcăm singuri, ca nişte alegători mari ce suntem. Iar în lipsă de prafuri speciale o să dăm în ea cu voturi. Şi la stânga, şi la dreapta. Sau mai bine zis, n-o să dăm. Oricum, căpuşa parlamentară se ascunde mai bine decât ştim noi s-o căutăm. Bună dimineaţa!
MARIUS TUCĂ
