Ieri seară, deasupra ţării s-a ridicat din nou, aşa cum se ridică din când în când în istoria unui neam, un cap, capul lui Miron Cozma. N-a ridicat capul pentru ca sculptorii să-i cioplească bustul, n-a ridicat capul ca să-l doboare pe Nicolae Văcăroiu, nu pentru ca munţii din preajma sa să capete înfăţişarea sa, ci pentru – ca să vezi cât de urâtă şi de meschină e lumea în care trăim – a-l lovi pe Lupu. Cum care Lupu? Dănuţ! Dănuţ Lupu, cunoscutul fotbalist al echipei dinamoviste. Când Miron Cozma a vrut să lovească cu capul, Valea Jiului toată a murmurat într-o simţire: dă-i cu târnăcopul, dă-i la dinţi cu „picamărul”, orbeşte-l cu lămpaşul. Miron Cozma, acest Moş Crăciun al Văii Jiului, a împărţit ieri cadouri „admiratorilor” săi, din tolba sa atât de îmbelşugată în ale cotitelor. Deşi era normal să primească, pentru că ieri Cozma a suflat în tortul cu lumânări, el, darnic din fire, a dat. Şi-a dat bine. Diploma chiar. Ortacii prezenţi în tribuna stadionului din Petroşani au putut admira sângele rece din obrajii primului miner al ţării. Calmul loviturii are un precedent în încălzirea de acum câteva luni de la discoteca „Las Vegas”. A schimba tacul de biliard cu mingea de fotbal este un lucru pe cât de uşor pentru Cozma, pe atât de plăcut. Pentru că ambele sporturi se joacă cu capul. Sunt sigur că la marginea terenului, Dănuţ Lupu ar fi vrut să-i spună lui Mironel „Noroc bun!, dar n-a mai apucat s-o facă. Poate în retur. Bună dimineaaţa!
MARIUS TUCĂ
