… 37, 38, 39, 40 de grade. Celsius! Tramvaiele se topesc pe şine, se pot servi în cornete cu fistic şi cacao. Ştrandurile nu mai au locuri nici sub apă, copacii vor să facă un marş de protest până la gurile Dunării şi (poate) înapoi. Tortuarele se topesc şi vor să cucerească strada, Coca-Cola şi Pepsi-Cola au intrat în război prin intermediari puşi să se lichideze reciproc până la ultima picătura, gheaţa îşi scrie memoriile. Maşinile înoată pe asfalt, râmele au ajuns la americani, iar mie îmi e dor de o ploaie cu bolboroci prin care să merg desculţ, chiar cu riscul de a mă tăia într-un ciob de lună. E o caniculă ca-ntr-o vară nesosită încă.
Pădurile îşi ţin respiraţia pentru a nu produce o căldură peste cea deja amenajată. Pe cer nici un nor nu vesteşte picurii de ploaie prin care vreau să merg desculţ. Fie şi pentru o singură oră, dau sufletul meu făcut colac pentru o ploaie tropicală. Mi-e dor de o paparudă adevărată în care fetele, împletindu-se în salcie, pot aduce norii. Trecătorii păşesc leneşi pe stradă şi se îndreaptă grăbiţi spre oaza fiecăruia. În căminul multora dintre noi, desertul din frigider provoacă o mai mare căldură. Canicula asta ne îndeamnă să dorim un anotimp întreg şi să pătrundem direct în pantofii toamnei. Măcar acolo nu mai avem pretenţia unei călduri nejustificate pe care să o înţepăm din când în când cu câte o umbrelă. Pe o asemenea vreme, mi-aş face gândul cearceaf şi l-aş mototoli sub capul ploii, măcar de-ar fi să mă trezesc în briza necenzurată a unei dimineţi de tranziţie de la vară la toamnă. Dar, este luna lui cuptor şi n-ai ce face! Te coci şi nu căştigi nimic. Bună dimineaţa!
MARIUS TUCĂ
