Când tăiem ‘’cordonul ombilical’’?

30 Sep 2020 | scris de psiholog Gabriela Enea
Când tăiem ‘’cordonul ombilical’’?

Legătura dintre mama şi copil e unică. Există o conexiune între cei doi care cu greu poate fi explicată în cuvinte. Însă, ce este de făcut atunci când, această legătură devine nesănătoasă pentru cei implicaţi?

Vreau să împărtăşesc cu voi un video realizat de Alexander Bubnov care ilustrează pericolul care se poate naşte atunci când ‘’cordonul ombilical’’ nu este tăiat la timp.

 

Este natural ca mama să îşi protejeze cât de mult este posibil copilul. Însă, atenţie, acest lucru nu înseamnă să îl priveze pe copil de experienţe independente (bune sau rele), prin intermediul cărora acesta poate descoperi lumea exterioară.

Spre exemplu, o mamă mult prea protectoare, va avea tendinţa de a nu-l lăsa pe cel mic să socializeze sau să facă lucuri care ‘’îi pot cauza neplăceri’’ celui mic. Însă în acest fel, copilul va sta într-un glob de cristal, iar când se va confrunta cu viaţa, va dezvolta sentimente de furie şi frustare.

Pe termen lung, se poate naşte o dependenţă, care va afecta vieţiile amândurora. Copilului îi va fi greu să se desprindă de părinte şi să îşi urmeze propria cale, iar mamei îi va fi extrem de greu de suportat momentul în care tânărul va pleaca de acasă.

Este important sa menţinem o relaţie afectuoasă şi să le oferim sprijin. La fel de important este să nu uităm să ne gândim şi la propria fericire.

Pentru ca o mama împlinită va creşte un copil împlinit.

Alte stiri din Editorial

Ultima oră