După Revoluţie au apărut liberalii. Într-un partid mare, frumos, poate cel mai frumos din câte erau pe atunci. Când îţi era doctrina lor mai dragă, când discursul lor îţi mergea la suflet, a aruncat cineva o bombă între ei. Şi de atunci încoace liberalii, formaţiunile lor, tot sar în aer. De unde la început erau strânşi într-un partid, în cel mai scurt timp ajunseseră un arhipelag de insuliţe liberale. Din când în când liderilor acestor insuliţe le venea mintea liberalului de pe urmă, şi se mai uneau două câte două. Nici asta n-a ţinut prea mult, vorba lui Dinu Patriciu, de câte ori se unesc două formaţiuni liberale, se nasc trei! Adevărul e că în momentul în care doreşti să-i pui la aceeaşi masă pe Cataramă, Cerveni, Câmpeanu, Quintus, Patriciu, Popovici, Rusu, Tăriceanu nu trebuie să te aştepţi la o masă a tăcerii. Mai mult decât atât, şi atunci când fiecare dintre aceşti lideri şi-ar crea propriul partid se găsesc alţi liberali, mai gomoşi, care vor să fie ei şefi. Nici nu fusese bine creat grupul liberal din parlament, format din PNL şi PNL-CD, că s-a şi destrămat. Liderul PNL-CD, Niculae Cerveni, a avut ideea de a se uni cu partidele dlor Patriciu şi Câmpeanu, idee până nu de mult imposibilă. Lucrul ăsta a însemnat sfârşitul grupului parlamentar şi declanşarea zânzaniei în partidul dlui Cerveni. Zâzanie având ca punct culminant excluderea din partid a mai multor răzvrătiţi, printre care un ministru şi un secretar de stat, plus câţiva parlamentari. Cana liberală făcută zob acum câţiva ani e lipită din când în când cu “scoci”. Numai că, atunci când e umplută se goleşte cât ai zice Viorel Cataramă. Asta e! Bună dimineaţa!
MARIUS TUCĂ
