A fost odată ca niciodată un campionat de fotbal. A venit apoi perioada unui campionat cu Jenel, Gigel, Georgel, avându-l patron spiritual, dar dătător la gioale pe Mitică. Şi a venit ziua în care au jurat cu toţii având mâna strânsa pe drapel că nu mai fură, toţi cu raţa-n gură.
Cu alte cuvinte, după epoca blaturilor ordinare, era lor şi trecând prin epoca noncombatului, după era lor şi înaintea erei fotbalului în general a urmat, fiind în plină desfăşurare, era vorbitului despre fotbal. Spectacolul s-a mutat de pe gazon în afara lui. Gura, în fotbalul românesc, bate şi gheata, nu numai ce bătea până deunăzi. Polemicile au laut jocul driblingului, înjurăturile de mamă au laut locul faulturilor ş.a.m.d. Săptămână de săptămână, după fiecare etapă de campionat aistăm la o întreagă nebunie a declaraţiilor, iar înaintea unui derby, dar şi după, începe războiul vorbelor.
De la înjurătura de mamă până la citatele din Herodot, sunt folosite toate “mijloacele” lingvistice. Astfel încât ziarele şi televiziunile nu se mai ocupă cu imaginile luate de pe stadion, ci aproape exclusiv cu cele luate în afara lui. Mai nou, după îndelungi frământări, din sânul echipelor care se zbat între “fascinaţia puterii”, “savarină” şi oieri, am afla cine nu vrea să ia campionatul. Rapid şi-a propus să devină o echipă solidă, Steaua vrea să joace specaculos, Dinamo are ca obiectiv să reconstruiască echipa. În cazul ăsta, se bat să câştige campionatul UTA, Sportul şi AEK Timişoara. Haide Sportul!
