Campaniile Jurnalului National

13 Sep 2004
Campaniile Jurnalului National
In ultimele trei luni, perioada verii, Jurnalul National a desfasurat cele mai importante campanii din existenta sa.

Vara pentru noi a inceput cu "Redescoperirea Romaniei", cea mai ampla campanie de presa din ultimii ani. Timp de 6 saptamani, Caravana Jurnalului a strabatut nu mai putin de 500 de localitati, pe o distanta de peste 5.000 de kilometri. Au lucrat in aceasta campanie 24 de reporteri, 6 fotoreporteri, alaturi de o impresionanta logistica menita sa asigure transmiterea materialelor catre redactie, catre paginile ziarului. Pentru o redactie tanara a fost o provocare extraordinara, fara precedent. Reusita acestei campanii ne-a convins sa organizam in fiecare an aceasta caravana - Descoperirea Romaniei. Asadar, cu experienta din acest an vom porni la drum si-n 2005, cand traseul si perioada de desfasurare vor fi anuntate din timp.  

Efortul extraordinar facut de redactie pe toata perioada desfasurarii campaniei "Descoperirea Romaniei" a meritat din plin, fie si numai pentru cuvintele spuse de cei iesiti in calea "Caravanei Jurnalul": "Pozati si cerul, sa ne vada Dumnezeu!" sau "Vedem primii soarele si ultimii dreptatea!", ca sa nu mai vorbim de imaginile, reportajele, anchetele realizate de reporterii si fotoreporterii nostri. A urmat campania "Clasa muncitoare nu mai merge-n paradis". O campanie desfasurata vreme de o luna, care a adus in atentia opiniei publice in ce hal au ajuns vestitele statiuni de odihna ale Romaniei, care in vremea lui Ceausescu erau luate cu asalt de "oamenii muncii".  

Tot in aceasta vara, sub genericul "Zi de vara pana-n toamna", Jurnalul National a desfasurat o campanie pe Litoralul romanesc. Reporterii si fotoreporterii Jurnalului au realizat in fiecare zi cate cinci pagini speciale de la mare pe toata perioada verii. Am prezentat Litoralul romanesc vazut de sus, de pe mare, de jos, din mijlocul evenimentelor, timp in care au vazut lumina tiparului sute de reportaje, interviuri, stiri, imagini in exclusivitate.  

Toate aceste campanii, care au insemnat un efort incredibil pentru noi, au fost facute pentru voi, cititorii, cei care sunteti parte din marea familie Jurnalul National. Si, de ce sa nu recunoastem, ele au pus la incercare si orgoliul nostru profesional, ta-lentul, imaginatia!  

Va multumim ca ati fost alaturi de noi in toata aceasta perioada. Ce a fost a fost! Mergem mai departe si, incepand de astazi, va prezentam (editia de colectie, intr-un supliment de exceptie ce nu mai are nevoie de nici o prezentare) un nou plan editorial pe care va lasam sa-l descoperiti in fiecare zi.  

Tot in aceasta toamna, de saptamana viitoare, luni 20 septembrie, incepe un concurs fara precedent in istoria presei romanesti: in fiecare zi puteti castiga o Dacia Logan!
Si asta vreme de sase saptamani! Bafta!

Alte stiri din Editorial

Ultima oră