Câinele de pază

Subiectele arzătoare dezbătute în societatea noastră sunt mereu aceleaşi. Pentru că, negăsindu-şi rezolvare, ele reapar la intervale mai mari sau mai mici de timp în atenţia opiniei publice. Ca ziarist, cred că ajungi să scrii despre un subiect cel puţin 30 de atricole pe an. Care  ziarist n-a scris de nenumărate ori despre universitatea în limbna maghiară, despre chiriaşii din casele naţionalizate, despre accesul la dosarele Securităţii? Ca să nu mai vorbim despre articolele dedicate reformei, privatizării şi coaliţiei. Sigur, poate părea nelalocul lui într-un cotidian un articol, un editorial despre păsări, însă, ietraţi-mă, e mai de citit decât o sută de articole despre un container. Am  impresia că cineva îşi bate joc de noi. De noi, cei din presă. Despre containerul respectiv nu s-ar fi ştiut nicodată nimic dacă autorităţile doreau acest lucru. Dar cineva de acolo de sus care ne iubeşte containerul, a vrut. Şi noi, ca nişte lupi flămânzi, am sărit să sfâşiem prada. Biată presă, prinsă ca într-un laţ în lesa puterii. Deocamdată. Nu e departe ziua în care ziarele  strigate pe  nume, ca un câine, se vor repezi în faţa celor care le-au chemat, stând frumos, cu labele din faţă ridicate, aşteptând comanda sau osul. Ca un biet câine al democraţiei. Ca un biet câine de pază al democraţiei. Rămâne ca guduratul să devină un stil în presă şi ne putem pune liniştiţi ştreangul de gât. Astfel, libertatea presei cucerită în decemnrie ’89 se va transofrma într-o fantomă care va bântui prin Palatele Cotroceni şiVictoria. O  fantomă de care n-o să le fie teamă nici măcar şobolanilor găzduiţi de subsolurile palatelor sus-amintite. Vor dispărea o dată cu noi şi Cucuveaua, Ţapul, Bunicuţa, Robocacop, adică toate personajele inventate spre răzbunarea poporului. Dacă nici ultima încercare de salvare a pileii noastre de ziarist, ca să nu spun de câine, nu va reuşi, putem deveni noi înşine personaje ale băşcălioasei tranziţii. Ham- Ham!

MARIUS TUCĂ