“A venit toamna, acoperă-mi inima cu ceva”. Cu ceva, acolo, cu o moţiune, cu un bob de grâu sau cu o bucată de fier vech. Cad moţiunile, când la Sala Omnia, când la Palatul Parlamentului. Că e vorba de agricultură, că e vorba de industrie, cad moţiunile una după alta mai ceva decât frunzele ruginii adunate pe la colţul bordurilor în parcuri. Soarta acestor moţiuni era cunoscută dinainte. Ele se doreau de fapt a fi un semnal de alarmă la adresa realizătrii marii reforme la care este supusăţara. Vine moţiunea ca un bau-bau peste bieţii parlamentari obşinuiţi doar să ridice mâna pentru proiecte de legi nesemnificative. Au uitat parlamentarii noştri, în marea lor majoritate, că în vechea legislatură dezbăteau moţiuni, o zi da una ba? Au uitat parlamentarii noştri că indifrerent de cine, dar mai ales de cum ne guvernează vor mai exista tot soiul de moţiuni, care mai de care mai bine documentate? Practic depunerea de moţiuni a intrat însă în derizoriu şi nu pentru că problematica pe care încearcă ele să o scoată în evidenţă nu ar fi de luat în seamă, ci mai ales pentru modul în care sunt receptate. Orice moţiune scoate în evidenţă, în ultimul timp, contradicţiile existente între partidele aflate la guvernare. În cazul agriculturii, Dinu Gavrilescu a trebuit să-l înfrunte pe Triţă Făniţă care a venit cu un balot de deconturi din străinătate ale actualului minsitru al agriculturii. Cu toate acestea, de dragul guvernării, senatorul PD s-a văzut nevoit să votze contra. Aceeaşi soartă a avut-o şi Călin Popescu-Tăriceanu în domeniul industriei. Aşa că indiferent de cine şi de ce depune vreo moţiune, indiferent că lucrurile merg prost pe felia respectivă, destinul său este să cadă. Indiferent că vor mai fi unelepe tema sănătăţii, învăţământului, a sportului, culturii sau reformei vajnicii noştri parlamentari vor vota cum le va dicta partidul.
Bună dimineaţa!
MARIUS TUCĂ
