Recunosc că nu mi-am însuşit noile butoane feizbuc. Odată m-am trezit cu ele!!! Prea dintr-odată!
Deşi au fost dăţi cînd îmi doream să exprim mai mult decît un like.
Butonul de “adore” tot nu l-au inventat. Au băgat o inimioară. Păşunist.
Eu, cînd vreau să spun că un post al unui prieten nu doar îmi place, îl iubesc, sînt nevoită să recurg la cuvinte: “nu doar îmi place, iubesc ce-ai scris!”.
Ȋţi dai seama ce efort intelectual trebuie să fac? Să scriu în cuvinte ceva ce am fost dresată că pot să spun cu un mic simbol livrat de-a gata! Ț ţ ţ!
Eventual, mă folosesc de mai multe semne de exclamare, de care, oricum, abuzez. Da…. sînt o exaltată.
Odată, un prieten de-al meu, francez, m-a făcut varză cu carne pentru că, într-un e-mail pe care i-l trimisesem, băgasem cele două puncte cu mai multe paranteze închise, că adică rîd de mor.
El mi-a răspuns: “ce-i asta?” şi-mi trimite înapoi rîsul meu.
Eu i-am răspuns “păi nu ştii? E emoticonul de rîs. Două puncte şi două paranteze închise. Cu cît pui mai multe paranteze, cu atît mai mult zici că te strici de rîs.”
Mi-a răspuns: “e atît de primitiv!”
M-am simţit foarte naşpa. De atunci, am evitat să-i mai arăt cît de tare mă rîd în timp ce-i scriu ceva.
Eventual, îi spun, în cuvinte multe de tot, cît de tare mă distrez în timp ce-i scriu un e-mail, dar, nu, emoticoane şi semne de punctuaţie lui Thierry nu-i mai trimit!
Mie nu mi se pare că emoticoanele sînt un indiciu de primitivism.
Mi se pare că sînt un indiciu de drăguţenie, dar depinde foarte mult de conjunctura în care le foloseşti. De exemplu.
Să-i trimiţi cuiva un emoticon cu flori de ziua lui pe feizbuc e kitsch.
Dar să postezi un text în care nu vrei să te dai foarte deştept şi în care, autoironic, bagi un ochelarist, e simpatic.
De multe ori, un simplu emoticon poate să spună mai mult decît o mie de cuvinte. Şi, prin asta, nu-i aşa, se apropie, ca forţă de sugestie, de o fotografie.
Da. Poţi să spui multe cu un simplu emoticon.
Nu e nimic “primitiv” în asta.
