Cu toate că în memoria colectivă a românilor sintagma ’’canal navigabil’’ înseamnă mai mult privare de libertate, tortură, umilință și omor decât vapoare impunătoare ca-n ’’Magistrala albastră’’ cântată de Dan Spătaru, primarul Sorin Oprescu vrea să încerce marea cu sarea și să repornească proiectul canalului București-Dunăre.
Iu-huu! De când visam să renunț la Logan și să-mi fac shopingu’ de zacuscă de la bulgari, cu corabia! Sper din tot sufletul ca măcar drumul ăsta să aibă mai puține gropi. Sau, după ce apar, să se repare mai repede. ’’Vreau să-i scot pe bucureșteni la aer curat’’, a afirmat dânsul, în timp ce se scuipa în palme, gest tipic celor puși pe fapte mari. Fără nicio legătură cu Ceaușescu care, după ce a scos sute de mii de români în aerul Dobrogei, a reușit să-i bage pe mulți în malurile Canalului Dunăre-Marea Neagră, Oprescu pare cu adevărat un vizionar cu simț practic desăvârșit. Pentru un gospodar serios, numeroasele arestări din ultimul timp sunt mană cerească. De ce să se chinuie săracii cu scrisul cărților în pârnaie când pot fi mai folositori societății dând la hărleț, în Portul București? Nici nu trebuies forțați până la epuizare. Cum alți șmecheri țara nu are, dacă dorim să admirăm yachturi de fițe pe viitorul canal, e de preferat să fie munciți cu responsabilitate pentru că, după ce se liberează, tot în ei ne este speranța.
Are gânduri frumoase domnul doctor și sigur, dacă-i reușește pasența, va intra în istoria medicinii mondiale ca singurul chirurg care a operat pe cord deschis de buldozere corpul unei capitale europene. Legat însă de turismul activ cu care-i ademenește pe bucureșteni, eu am o mică reținere. Statisticile arată că românii sunt atrași de mișcarea fizică într-un procent mai firav de 20%. Ciclismul, jogging-ul și chiar simplul mers pe jos pierd la orice oră competiția cu grătarul și berea. Că destinația de vacanță se cheamă munte, Deltă sau litoral, pentru cei 80% singura desfătare rămâne tot chiolhanul. Sunt șanse mari ca și pe canalul domnului doctor singurii care vor face mișcare să fie doar peștii din apă care vor înota înnebuniți de la mirosul de porc prăjit.
Tataie, cum îi spune dom’primar bunicuței Iliescu, argumentează inutilitatea proiectului prin faptul că nu va avea suficientă apă. Ideea de a merge cu barca din București, pe Dunăre, până la Marea Neagră, s-a născut încă din 1864, de pe vremea lui Cuza. A trebuit sa treacă mai mult de-un secol pentru ca, în 1986, Ceaușescu să înfigă prima cazma și în 1989, din cauza unor grave probleme de sănătate, pe ultima, moment în care proiectul a și fost abandonat.
Asta însă nu înseamnă că trebuie să ne descurajăm și să luam de bune, în totalitate, vorbele domnului Iliescu care a profesat ca inginer la Ape mai puțin chiar și decat subsemnatul, absolvent tot de Energetică, secția Hidro, ca și fostul președinte. Doar că la Politehnica București, nu cea din Moscova.
