Inima lui Elţîn bate cam aşa: tic-tac, tic-tac, pac-pac. Când inima îi e pe tic-tac, Boris face nani sau se joacă de-a „nu pagadi zaeţ” cu ministrul de interne Kulikov. Când inima îi face pac-pac, Boris mai lasă un lider cecen fără respiraţie, mai demite un Lebed, în general face chestii dintr-astea care dau fiori şi o transpiraţie rece pe spinările din cancelariile lumii. Aşa e Boris! Acum mănâncă, acum se culcă. În rest poa’ să facă orice. Dacă vrea, poate să ude şi harta lumii. Bill Clinton nu se supărăâ De ce oare? E o întrebare la care, daţi-mi voie, nu pot să răspund de aici din România, Bucureşti, cariterul Băneasa, lângă piaţă. Că de o vreme încoace Rusia era condusă de Lebed e o chestiune pe care o ştia până şi nea Vasile. Luat cu aorta, Boris Elţîn era cât p-aci, mai avea puţin, să afle pe masa de operaţie ceea ce i-ar fi fost fatal. Pur şi simplu odată pus pe masa de operaţie Boris putea fi informat de consilierii săi că Lebed conduce 9(de fapt) Rusia devenind, într-o ţară cu atâtea arme, victima unui atac… de cord. Se putea ajunge aici numai că nenea Kulikov, nimeni altul decât ministrul de Interne al Rusiei, i-a şuşotit la ureche lui Elţîn cu mâna pe inimă că Lebed ţine în mânecă un as de puci. Asta a fost tot. Aşa a ajuns una dintre marile puteri ale lumii să-şi dorească un alt preşedinte (Lebed) la numai câteva luni de la învestirea actualului preşedinte (Elţîn). Toată povestea asta s-ar putea numi ca o strigare la catalogul istoriei: Boris Lebedeevici! Prezent! Bună dimineaţa!
MARIUS TUCĂ
