Plîng încontinuu de cînd am aflat că diva din Pleșcoi dă Statul Român în judecată pentru c-a plimbat-o în cătușe în fața camerelor de luat vederi, afectîndu-i, astfel, demnitatea.
„Acest lucru”, spune diva, „mi-a afectat imaginea publică”. (Vedeți? Ce ziceam?)
D-aia nu se duce singură să-și cumpere o pîine, că i-a fost afectată imaginea publică și atunci n-are cum să intre-n magazin și să ceară „o pîine, vă rog”, că-i e teamă să nu-i spună vînzătoarea „cine, fă, tu vrei o pîine? ia mai du-te-n p.da mă-tii cu pîinea ta cu tot! să-ți iei pîine cînd ți-oi zice io, că numai la cerșit vă văd, țieai dreaq să fiți de jmenarii dreaq” și deci nu poate, pentru că are imaginea publică afectată.
Dar să vedeți pe urmă, după ce CEDO o să-i restabilească demnitatea cioplită de plimbatu în cătușe prin fața boborului, să vedeți atunci cît de neciobită o să fie. „Perfectă ca un cub”, vorba Poetului.
Recuperarea demnității lui Udrea ține, deci, de CEDO. Deci, ca Udrea să să duce liniștită să-și ia o pîine, fără să-i fie teamă c-o ia vînzătoarea la măciuci, trebuie să se dea pe sine la departamentul „recondiționări demnități” al CEDO.
Aceste cuvinte ne doare.
Nu te teme, fată, că după, o să poți să ieși singură pe stradă, la magazin, să-ți iei o pîinică și toate doamnele vînzătoare, copleșite de onoarea ta recuperată la CEDO, n-or să te mai trimită în p.zda mă-tii să-ți iei pîine cînd ți-or zice ele, că doar mergi cu documentul de la CEDO după tine și, cum îl vezi pe unu că vrea să-ți zică ceva, cum îi proptești documentul în față și-i spui „veeezi? uită-te mai bine! CEDO spune că am onoarea recuperată, așa că te rog frumos să vorbești frumos cu mine”.
O să fim toți turtiți de decizia CEDO prin care Udrea o să fie restaurată public. Ca un tablou vechi recondiționat. Ca o carte veche făcută nouă.
Sau, mă rog, mai prozaic, ca o pereche de cizme dusă la reparat.
Lecția pe care o trebuie s-o învățăm cu toții de la Udrea e că și cu demnitatea e la fel ca și cu o haină ruptă. O duci la retuș și, gata, ai o haină nouă retușată, bună de purtat din nou.
Sau că demnitatea e ca plămînii unui fumător. Dacă întrebi un fumător dacă știe cum arată plămînii lui îți răspunde invariabil că oricum nu se văd, așa că pot să fie cît de urîți vor. Cu demnitatea, spune Udrea, e la fel. Pot să fac chestii nașpa, pentru că atîta vreme cît le fac, le fac pe ascuns iar demnitatea, bruscată în felul ăsta, nu mi-o vede nimeni.
Problema apare cînd sînt arătată cu degetu la televizor. Atunci am o problemă cu demnitatea mea pătată.
Și tot atunci, brusc, îmi cer voie să mă duc să-mi coafez demnitatea la CEDO. Bleah.
