Aş fi vrut să scriu ceva despre scumpirea benzinei, însă m-am răzgăndit. Pot foarte bine să public un articol de anul trecut, când tărăboiul cu benzina seamănă, tras la indigo, cu cel de acum. Nimic nou sub soare, de atunci până acum s-au schimbat primul ministru, preţul benzinei şi ministrul de finanţe. De câte ori vine vorba de scumpirea benzinei avem parte, noi, populaţia, de un tratament care se aplică de obicei fetelor mari. Suntem luaţi cu binişorul, ni se dă şi cel de-al treisprezecelea salariu la o adică, ba o prăjiturică, pentru ca în cele din urmă s-o scumpească. Şi fac asta cu un aer nevinovat, ba, mai mult, ne dau de înţeles că noi am vrut-o. Creează psihoza cu alte cuvinte, şi ne servesc scumpirea benzinei ca o izbăvire. Până la urmă tot despre carburantul ăsta blestemat am scris.
Mai avem de traversat o săptămănă, dintr-o lună noiembrie, parcă a nimănui, şi vom intra apoi într-un miros al Sărbătorilor de Iarnă. Parcă începe să se schimbe şi aerul, devine mai primitor cu marile respiraţii, cu marile aspiraţii. Nu mă întrebaţi care sunt marile aspiraţii la români pe vremurile astea. Răspunsul are miros de cozonaci şi cornuleţe, şoriciul e la baraj, gata să devină o aspiaţie mai uşor de atins. Cap de pod istoria noastră, 1 Decembrie îşi dă întâlnire cu zilele de 16, 17 şi 22 ale aceleiaşi luni să le vadă, timpul trece nemilos, să le încerce eternitatea.
Mi-e dor de decembre, mi-e dor de o zăpadă gata să intre într-o bătălie cu mizeria lumii în care trăim, mi-e dor de o izbândă a unui fulg de nea trecător în faţa unei prăpăstii veşnice.
MARIUS TUCĂ
