Şi o să vină şi ziua-n care partidele vor sta la mila domnului Traian Băsescu, iar în naivitatea lor or să creadă că acesta va desemna prim-ministru pe cine vor ele, ceea ce arată că liderii politici n-au înţeles nimic din lecţia pe care noul preşedinte de atunci, marinarul eşuat la Cotroceni, le-a predat-o gratis, ba, mai mult, îmi arată că nu l-au cunoscut, nu-l cunosc şi sînt slabe speranţe să-l cunoască vreodată pe Traian Băsescu, acestea fiind şi motivele pentru care în ultimii ani, hă, hă, hă, preşedintele a făcut ceea ce a vrut cu adversarii săi politici, cu partidul pe care-l păstoreşte, îi e şi mamă, şi tată, dar şi stăpîn, jupîn peste boci, blagi, stolojeni şi videni, aşadar, necunoaşterea şi încercarea de izolare a marinarului pe insula din Deal, unde ar fi ales pentru convieţuire o cucuvea, o pupăză şi un liliac, n-au făcut altceva decît să-l întărească şi mai mult, dar şi să-l înrăiască, gata să se răzbune pentru cei aproape patru ani în care Călin Anton Popescu Oricum Tăriceanu a refuzat să se supună, ba, mai mult, a făcut frondă, aşadar, atenţie Geoană, Voiculescu şi Tăriceanu, preşedintele Traian Băsescu va desemna prim-ministru pe cine vor dori pectoralii domniei sale, animalul politic din dumnealui se va transforma într-o mică fiară de salon, ba, mai mult, cred că va aduce la putere PD-L-ul, care va reuşi să facă Guvernul cu ajutorul, în ordinea numerelor de pe tricou, trădătorilor, Bela şi Dumnezeu, după cum a pohtit şi acum patru ani, pohta pe care i-a înghiţit-o primul-ministru, în cele din urmă, iar celor care vorbesc despre cum o să bage Traian Băsescu ţara în criză trebuie să le spun că mama lui e criza, că el s-a născut dintr-o criză şi altă criză, că e ca peştele-n apă în vreme de criză, că viaţa lui e criza, nu-l vedeţi că e mai viu ca niciodată de cînd cu criza mondială, vizitează fabrici şi uzine, mănîncă unt românesc şi se dă cu Loganul, face analize economice şi se dă atoateştiutor în materie de păcură şi răşini, este preşedintele crizei, preşedintele tuturor crizelor de aici şi aiurea, aşa că aşteptaţi-vă la ce e mai rău din ce vrea Traian Băsescu, el este cel care va desemna primul-ministru, Guvernul, miniştrii şi tot ce se poate desemna într-o ţară în care preşedintele joacă la cacealma, iar restul jucătorilor joacă pe o singură carte, vai mama ei, numită Constituţia României.