Motto:
„Într-o bună dimineaţă, când Gregor Samsa se trezi în patul lui, după o noapte de vise zbuciumate, se pomeni metamorfozat într-o gânganie înspăimântătoare. ”
Franz Kafka, Metamorfoza
Știam cu toții că președintele haștagiștilor „se numără printre oamenii aceia cu inimă rece la care și surâsul seamănă cu o sticlire de gheață”[1], însă prestațiile sale pandemice m-au congelat pur și simplu. Sigur, natura a lucrat în mod diferit la plămădirea fiecăruia dintre noi și iarăși e lucru cunoscut că Dumnezeu nu deșartă în același loc sacul Lui cu daruri. La unii mai puțin, la alții mai mult, nicidecum după nevoi... Și chiar ne obișnuiserăm cu un Klaus Werner Iohannis absent și mut, total inadecvat în postura de șef al tuturor românilor tocmai pentru incapacitatea-i organică de a comunica altcumva decât prin mesajele seci și serbede, citite cu gângăveală unui școlar în pragul corigenței. Nu-mi imaginam vreodată nici în ruptul capului că omul „lucrului bine făcut” se va transforma subit într-un Münchhausen dâmbovițean deplorabil și dezgustător. Baronul din poveștile copilăriei era, nu-i vorbă, un tip simpatic, iar minciunile pe care le debita cu atâta naturalețe nu aveau nimic nociv, niște născociri nevinovate și atât. În schimb, sibianul s-a apucat să îndruge verzi și uscate la bătrânețe, speriat probabil că, în curând, va fi băgat cu forța, în categoria „persoanelor vulnerabile”, a celor cu „risc ridicat de longevitate”, subdiviziune socială creată de guvernul său decerebrat. Așa că, mușcat contagios de virusul politicianismului abject, s-a trezit mințind că Adrian Streinu-Cercel a pornit un veritabil genocid împotriva septuagenarilor, sau că pesediștii s-au înțeles cu Orban (Viktor, nu „Lucovid” !) să-i vândă Ardealul. „Șopârla” cu francezii, aia cu experimentul nereușit, chipurile, de repornire a învățământului școlar, n-o mai socotesc, fiindcă ea nu atinge naturelul sensibil al electoratului din „Vlahistan”. Oricum, am rămas crucit auzindu-l pe neamțul nostru siluind adevărul cu aplombul grotesc al „șmenarilor” de valută falsă de pe Lipscani. Mi-am zis atunci, încremenit în fața televizorului, că Metamorfoza lui Kafka nu-i totuși o plăsmuire. Ce dacă unul s-a trezit dimineața gânganie și altul, mincinos? Important e că România are nu doar „baroni penali”, ci și baroni ai minciunii, cu Klaus Münchhausen în frunte... Mi-l și închipui pe acest lamentabil personaj trântindu-se vlăguit pe fotoliul prezidențial și admirându-se cu încântare în oglinda sa fermecată la capătul deselor și neinspiratelor, adesea caraghioase, apariții publice provocate de „temutul coronavirus”.
„Oglindă-oglinjoară, cine-i cel mai frumos din țară?” reverberează în palatul prezidențial glasul întrebător al efemerului chiriaș, devenit stăpân peste tucanele cu botniță. „Măria Ta!” îi răspunde o voce prefăcută, grețoasă de-a dreptul, semănând izbitor cu timbrul premierului mascat. „Și cel mai mincinos?” insistă, îngrămădit de sinele-i sfidător, insul cu cravată bleu. „Unu', Pesedeu, Măria Ta, care se jură degeaba că n-a adus el Covid-ul în țara matale, dar l-am prins cu liliacul zburător în gură !” râde mieros făptura invizibilă. Amețit de lingușeala obscenă, părintele „normalității” electorale adormi buștean cu poza sa uriașă lipită pe perete. Visă ceva îngrozitor; visă că „zăcea întins pe spatele său tare ca o carapace şi, când ridica puţin capul, îşi vedea abdomenul cafeniu boltit în sus şi divizat în segmente rigide, de forma unor arcuri ; plapuma abia se mai ţinea să nu alunece cu totul de pe această proeminenţă. Nenumăratele lui picioare, jalnic de subţiri în comparaţie cu dimensiunile sale de altădată, îi tremurau înaintea ochilor.”[2] Mein Gott! Semăna izbitor cu gângania kafkiană! Deschise ochii speriat și se cercetă iarăși în oglindă. Răsuflă ușurat. Era o făptură cu doar două picioare și două mâini, nu miriapodul din sinistra nuvelă. Era chiar el, Baronul Münchhausen de Cotroceni...
