Nu ştiu în alte ţări cum sunt băncile că la noi e jale. Românul este bun şi răbdător de-aia după ce s-a ars cu Caritas-ul, în loc să sufle în iaurt a continuat să se frigă, ba cu un fond mutual drăguţ, ba cu un Gerald sensibil şi, mai nou, cu o băncuţă privată până-n adâncul conturilor. Eu sunt revoltat şi am să scriu aici o scrisoare către banca mea să-mi vărs amarul.
Draga mea bancă, încă din primele rânduri vreau să-ţi spun că sunt sănătos ceea ce-ţi doresc şi ţie. Ştiu că eşti fragilă şi că ai suportat de-a lungul şi de-a latul vremii suspine, dureri şi câte mai câte.
Ştiu că acum, de când cu capitalisml ăsta sălbatic, poţi fi atacată chiar şi în plină zi, banca mea de suflet, aşa fragilă cum eşti, în tine am să investesc o viaţă.
Draga mea bancă de doruri, surorile tale îndepărtate, Dacia Felix şi Credit Bank, şi-au găsit sfârşitul! Nu mă lăsa tocmai acum când am investit în tine atâta patimă, atâta gelozie, atâta orgoliu. Nu te mai lăsa păcălită de îmbrăţişările îndrăgostiţilor de bani, nu mai găzdui gesturi falimentare, nu te mai lăsa călcată în picioare de primul investitor care are buzunarele doldora de bani murdari. Banca mea de chin, banca mea săracă scoate-ţi la vânzare leul, umple-te de ploi, vino ca să vezi o despărţire doar de doi bani, banca mea din Cişmigiu! Bună dimineaţa!
MARIUS TUCĂ
