Odată cu numirea lui Octav Cozmâncă în funcţia de preşedinte executiv în PSD se vorbeşte tot mai insistent de o bătălie sau bătaie – război ar fi prea mult spus - între tânăra generaţie şi vechea gardă. Cică premierul s-ar fi lepădat de alde Ponta şi Guşă în favoarea lui Cozmâncă din motive electorale. Nu ştim dacă o fi aşa.
Dar aflarăm că alde Ponta şi Guşă sunt priviţi cu alţi ochi în partid ca până acum. Dacă acelor capete plecate din PSD li s-a părut că însuşi premierul Adrian Năstase s-a uitat urât la Cozmin Guşă, atunci dizgraţia e singurul mod cu care îl mai pot trata pe acesta din urmă.
Dacă vocea preşedintelui PSD însuşi Adrian Năstase, a fost puţin mai aspră atunci când i s-a adresat luiVictor Ponta, tânărului pesedist nu-i rămâne decât să se bucure de simpatia pe care o să i-o arate colegii de patid. Ferească Dumnezeu ca vreunul dintre cei care sunt atenţi la toate mişcările lui Adrian Năstase, dar şi la inflexiunile vocii acestuia, să-i vadă vreo sprânceană mai lăsată când se uită la Cozmâncă, noul preşedinte executiv, că, probail, partidul e în pericol. Sau, şI mai rău, să nu-i răspundă la salutul vreunui coleg din Guvern că probabil că în secunda următoare l-au şi schimbat ăştia!
Analiştii feţei, ai mâinilor, ai picioarelor şi, în general, analiştii tuturor mişcărilor pe care le face primul-ministru, adică băgătorii de seamă care se ocupă cu binele PSD-ului, unitatea şi armonia lui, coeziunea şi spiritul de echipă ale membrilor săi.