Acordaţi-mi, nu două minute, ci o viaţă să vă explic ce ne-a rămas de împărţit pe pământul ăsta, despre care, cine spunea că e al nostru se înşală amarnic. Noi suntem ai lui, puieţi în calea destinului, copaci fără rădăcini, luaţi de mână şi plantaţi ca o pădure de sămânţă, aflată la dispoziţia primului topor. Ne-au mai rămas de împărţit anotimpurile, fiecare rupe pe furiş câte o bucăţică mică şi o duce repede acasă şi o dă celor dragi: „Uite v-am adus vara!”. Ce bucurie mai mare puteţi avea, când numărul celor care şi-au deschis cont doar în suflet e în continuă creştere. Şi eu, pentru dvs., am deschis în suflet un cont de 1.000 de sentimente. Folosiţi-mă drept cartea dvs. de credit, nu mai e nevoie să spargeţi băncile de amintiri, puteţi primi în schimbul meu anotimpuri, vise recondiţionate, prezentaţi-vă la ghişeul vieţii mele cu o iubire pusă la păstrat într-o carte. Folosiţi-mă drept cartea dvs. de credit, iar dacă vreodată n-aveţi schimbat, daţi-mi bacşiş atunci când mai comandaţi încă o viaţă… Bună dimineaţa!
MARIUS TUCĂ
