Azilul de fotbal

14 Iun 2001
Azilul de fotbal
Dacă le spui că e blat, au tupeul să te dea în judecată. Nu contează că a văzut toată lumea că meciul era jucat dinainte de a începe. Îţi vor spune că “lumea e proastă” şI că trebuie să le demonstrezi c-a fost blat. Laora când scriu aceste rânduri, campionatul de fotbal al României nu s-a încheiat. Urmează, vorba crainicului de box, ultima repreiză! Ringul pe care s-a desfăşurat anul acesta a fost mai încins ca niciodată, dar în egală măsură de murdar. Românii iubesc fotbalul! Stadionul a fost petnru mulţi dintre ei locul în care au uitat de grija zilei de mâine, de foame chiar, locul unde şi-au exibat toate frustrările. Stadioanele au fost totdeauna pline în acest campionat, dar numărul spectatorilor a fost parcă mai mare ca-n ceilalţi ani. Asta în ciuda faptului că multe meciuri au fost trântite, trucate, multe meciuri au intrat în hora aranjamentelor puse la cale de coopertaivă. ŞI, la urma-urmei, ce să facă săraci oameni? Să-şi trădeze echipa, s-o acuze pentru blaturile făcute în campionat, riscând ca “de la anu” s-o vadă jucând la matineu, în Divizia B? Nu pot să facă asta şI, după ce-i fluieră copios de veo două-trei ori pe favoriţi, se liniştesc.
Pe asta se bazează şI conductorii fotbalului intern: pe slăbiciunea oamenilor pentru sportul rege, pentru echipa favorită. De-asta conducătorii fotbalului românesc seamănă leit cu campionatul intern, de-aia ei reprezintă pentru conducătorii de cluburi icoanele pocite ale locaşului şmecheresc. Degeaba urlă presa, cam singura interesată de un fotbal corect, un fotbal cinstit, jucat pe bune, căci conducătorii - şI totodată vidanjorii fotbalului românesc - îşi văd netulburaţi de şmenuri, blaturi şI trânteli. Să iasă banu' şI, din când în când, să mai dăm câte unul afară din cooperativă. Nu pentru că ar fi fost corect, Doamne fereşte!, ci pentru că aşa vrea muşchii noştri. O ţară bolnavă nu poate decât să aibă un fotbal bolnav, care, în cele din urmă, va transmite simptomele şI iubitorilor de fotbal, transformând totul într-un azil. Azilul de fotbal.
 

Alte stiri din Editorial

Ultima oră