Avem nevoie de un mârtan!

14 Noi 1996
Avem nevoie de un mârtan!
A sosit vremea ca cei doi candidaţi să dea lucrarea de control la Preşedinţie. Te apucă râsu’-plânsu’ când îi vezi cum stau frumos aşezaţi în băncuţe şi răspund la întrebări în faţa clasei, a poporului. Cred că e singura dată când oamenii pot vedea cât de pregătiţi sau de nepregătiţi sunt. Folosesc, atunci când sunt  scoşi la lecţie, toate tertipurile la care recurge un elev, ce-şi dă corigenţa. Chiar dacă ei sunt puşi să răspundă la o întrebare la care nu ştiu răspunsul, încep s-o aburească spunând orice, din lecţiile pe care le ştiu cel mai bine.  Toată treaba este  să nu tacă, să spună ceva, orice. Când numai au loc de întors, recurg la fiţuici. Fiţuica e sfântă nu numai atunci când eşti elev sau student, ci şi atunci când eşti candidat la Preşediţnie. De exemplu, problemele Revoluţiei, monarhiei, mineriadelor, caselor naţionalizate au loc pe o singură fiţuică. Sigur, la un moment dat, pentru un post aşa de gras cum este cel depreşedinte, eşti în stare să treci toată istoria României pe câteva fiţuici. Există situaţii în care cei doi elevi candidaţi nu găsesc răspunsul nici pe manşetele de la cămaşă nici pe căptuşeala sacoului, atunci se uită în clasă, în popor, să le sufle cineva. Şi ştiţi cum e: de multe ori se găseşte câte unul în clasă care să le şoptească exact răspunsul care nu trebuie. Distracţia e-n toi, pe seama celor doi elevi se facpariuri, poze, se împart bezele, însă când te gândeşti că cei doi nu se „bat” nici pentru a trece clasa, nici pentru a deveni şeful acesteia, ci pentru a ajunge şeful statului, îţi vine să închizi ţara şi să pleci încotro vezi cu ochii. Până la teza din 17 noiembrie, ar fi bine să treceţi pe la Teatrul Ţăndărică, părinţi, bunici şi pitici, petnru a urmări povestea animată „Motanul Încălţat”. Cred că România are nevoie mai mult ca oricând de un Motan Încălţat, de un mârtan. Bună dimineaţa!

MARIUS TUCĂ

Alte stiri din Editorial

Ultima oră