Ceea ce o să citiţi dumneavoastră în continuare pe nerăsuflate şi nebăute apă nefiltrată, este o scrisoare deschisă adresată holerei din ţara noastră. Este o cerere, un apel de suflet adresat acestei boli care, în ultima vreme, s-a hotărât să se stabilească şi să-nfloreacsă pe teritoriul dintre Dunăre, Crpaţi şi Marea Neagră, în ciuda tuturor moţiuinlor de neîncredere introduse de Ministerul Sănătăţii noastre. Aşa că, să începem! Dar cumĂ Cum să mă adresez holereiĂ Dragă holeră, este pea familiar, prea apropiat, şi apare pericolul de contaminare. AtunciĂ Poate: stimată holeră. Stimată de cine, când toată lumea o urăşte şi se teme de ea, când ne-a făcut de nici în Dunăre nu mai putem avea încredereĂ Trebuie, deci, să găsesc altceva. Dumneavoastră nu vreţi să mă ajutaţi delocĂ Aşa-i, nu v-am cerut-o. O să încerc tot de unul singur. Măi holeră, măi. Sună prea popular, iar boala este mai nepopulară decât multe dintre scumpririle care ne lovesc în moalele capului de cinci ani încoace. Am nevoie neapărat de o formulă de început. Acum mi se termină articolul şi eu n-am apucat să scriu nimic. De parcă nu era suficient că nu ştiu cum s-o pornesc, mă mai presează şi spaţiul, şi timpul. La naiba, trebuie să mă concentrez. Deci, Holero! Nu, sună prea dur şi, în fond nu e ea de vină, că ne îmbolnăvim noi sau că nu ştim să ne apărăm. Ştiţi ceĂ Cred că o las naiba de introducere şi intru direct în subiect. Aşa că o rog frumos pe ea, pe holeră, să ne lase Dunărea în pace, săne lase pe noi înpace, că avem destule pe cap. Aceasta este o scrisoare deschisă adresată holerei care, în ultima vreme, s-a hotărât să se stabilească şi să-nfloreacă pe teritoriul dintre Dunăre, Carpaţi şi Marea Neagră. Bună dimineaţa!
MARIUS TUCA
