Românii vor petrece sărbătorile de anul acesta cu găndul la ce-i aşteaptă după. Va fi un chef asemănător cu cel pe care-l organizează recruţii înainte de apleca în armată. Ca o petrecere de pomină, pentru că nu se mai ştie când va veni următoarea. Un fel de “ia acum şi mănâncă, ia şi bea că nu se ştie ce ne aşteaptă, cine ştie când vom mai avea ocazaia asta”. După Anul Nou locul de muncă poate fi pierdut, lichidarea Guvernului nu ţine cont de carnea pusă la păstrat, nici de vechime, nici de sentimente. Şi dacă nu-ţi pierzi locul de muncă urmează avalanşa scumpirilor: telefon, tren şi metrou, apa, poşta, buletinele, permisele de conducere, paşapoartele. Cei care nu-şi vor putea permite cheful de pomină vor petrece Anul Nou meditând. “Ce ne aşteaptă fraţilor, încotro o luăm, ce ne aşteaptă?” se vor întreba cei mai mulţi. Nenorocirea e că la aceste întrebări nu ne va da nimeni un răspuns. Şi chiar dacă l-ar da, n-ar mai crede în el ca până acum. Cei care ar trebui să vină să spună ce va fi nu mai sunt în stare să zică nimic. Până mai ieri ieşeau în faţa ţării şi spuneau: “În prima parte a anului va fi rău, iar în cea de-a doua parte a sa va fi mai bine”. Sau: “Strângeţi acum cureaua şi la iarnă o să tăiaţi purceaua”. Nu, nu se mai încumetă nimeni să-şi dea cu presupusul.
Pentru anul 1999 există o singură certitudine: eclipsa. Şi ca un făcut, România va fiţaraîn care aceasta va fi cel mai bine “văzută”, cel mai bine “simţită”. 1999 va fi, aşadar, anul eclipsei. Poate că anul 2000 va fi anul luminii.
MARIUS TUCĂ
